Estimarea medie a 79 de analişti intervevaţi de Bloomberg indica o creştere a PIB de 3,2%.
Informaţia a apărut în condiţiile în care oficialii Rezervei Federale trebuie să decidă dacă creşterea economică este suficient de puternică pentru a suporta prima majorare a dobânzii de politică monetară după 2006, cel mai devreme în septembrie.
În timp ce piaţa muncii a înregistrat progrese, iar rata şomajului a scăzut în iulie la 5,3%, inflaţia se află cu mult sub ţinta de 2% a băncii centrale, iar volatilitatea burselor la nivel mondial ar putea întârzia creşterea dobânzilor.
A treia estimare referitoare la evoluţia PIB în trimestrul al doilea urmează să fie publicată la sfârşitul lunii septembrie.
Cel mai important factor care a dus la revizuirea PIB în trimestrul al doilea a fost creşterea investiţiilor companiilor, în special în construcţii, cercetare şi dezvoltare, precum şi majorarea stocurilor.
Cheltuielile în domeniul proprietăţii intelectuale au avansat cu 8,6%, cel mai mult după ultimul trimestru din 2007.
Cheltuielile de consum ale populaţiei, care reprezintă aproape 70% din economia americană, au urcat cu 3,1% în termeni anuali, faţă de estimarea iniţială de 2,9%.