Business Internaţional

Economia SUA: probabilitatea de recesiune scade, inflaţia încetineşte, piaţa muncii rămâne solidă

Economia SUA: probabilitatea de recesiune scade,...

Autor: Catalina Apostoiu

16.05.2025, 00:05 550

Marile firme de brokeraj şi-au redus estimările privitoare la rece­siunea americană în urma armistiţiului temporar privitoare la tarife încheiat între SUA şi China, armistiţiu ce alimentează optimismul legat de o diminuare a tensiunilor comerciale la nivel mondial, scrie Bloomberg.

Goldman Sachs şi-a redus estimă­rile privitoare la o recesiune a econo­miei americane la 35% de la 45%, fiind prima mare firmă de brokeraj care face acest pas, în timp ce Barclays a eliminat complet riscurile de rece­siune, iar JPMorgan a plasat probabi­litatea sub 50%. Marile firme de bro­keraj îşi majo­raseră estimările privi­toare la proba­bilitatea unei rece­siuni în SUA şi la nivel mondial în condiţiile în care în­grijorările privi­toa­re la tarife amenin­ţau să slăbească în­crederea companii­lor şi să înceti­nească creşterea.

Goldman şi-a majorat în acelaşi timp estimarea de creştere a econo­miei americane pe 2025 cu 0,5% la 1%.

Inflaţia din SUA a încetinit la cea mai scăzută rată din ultimii peste pa­tru ani, o evoluţie neaşteptată şi bine­venită într-o perioadă în care tarifele anunţate de preşedintele Donald Trump sunt aşteptate să determine o creştere a preţurilor, notează CNN.

Preţurile de consum au urcat cu 0,2% luna trecută, aducând rata anuală a inflaţiei la 2,3%, un ritm mai lent faţă de creşterea de 2,4% înregis­trată în martie.

Este cea mai scăzută rată anuală din februarie 2021.

„Acesta ar putea fi cel mai scăzut punct pentru inflaţie în 2025,“ arată Ben Ayers, economist la Nationwide.

„Cu costurile legate de tarife transmiţându-se către preţurile de consum, ne aşteptăm la o creştere a indicatorului preţurilor de consum în această vară, rata anuală urmând să urce din nou peste 3%. Creşterea economică este estimată de asemenea să fie modestă în restul anului, în condiţiile în care preţurile mai mari şi temerile economice vor apăsa asupra cheltuielilor“.

Piaţa muncii a rămas solidă luna trecută, noi locuri de muncă fiind create în pofida tarifelor şi ameninţărilor cu tarife, potrivit The Wall Street Journal.

Departamentul Muncii a raportat că SUA au adăugat 177.000 de locuri de muncă în aprilie, peste cifra de 133.000 anticipată de economiştii chestionaţi de WSJ. Rata şomajului a rămas neschimbată la 4,2%.

Cifrele solide au reflectat probabil deciziile luate de companii în februarie şi martie, înaintea anunţurilor legate de tarife lansate de Trump.

Politicile în schimbare rapidă ale Washingtonului ar putea începe în scurt timp să taie suflul pieţei locurilor de muncă, susţin economiştii.

„Există o anxietate crescută legate de ce înseamnă tarifele pentru lanţurile de aprovizionare“, arată James Knightley, economist la ING Financial Markets. „Cu cât persistă mai mult această nesiguranţă, cu atât creşte prudenţa companiilor cu privire la angajări şi investiţii“.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels