Penurii de forţă de muncă încep să se contureze la nivelul economiilor dezvoltate în condiţiile în care companiile care se deschid după restricţii încearcă să opereze reangajări rapid, o evoluţie care riscă să majoreze costurile salariale pentru companii, notează Financial Times.
Presiunile sunt cel mai evidente în SUA, sugerează datele economice. În Europa şomajul a început să scadă, iar în Londra şi Berlin, ca şi în oraşele americane, barurile şi restaurantele întâmpină dificultăţi în a-şi umple poziţiile vacante, generând întrebarea dacă nu va fi nevoie ca salariile să crească pentru atragerea de angajaţi.
Însă cu economia americană încă ducând lipsă de aproximativ 10 milioane de poziţii pentru a ajunge la nivelul de dinaintea pandemiei, şi cu 5 milioane de muncitori aflaţi în şomaj tehnic numai în Franţa şi Germania la finalul primului trimestru, angajatorii ar trebui teoretic să poată accesa un grup de oameni care încearcă să revină pe piaţa muncii.
În SUA, unii politicieni şi economişti argumentează că o combinaţie de beneficii generoase de şomaj, temeri privind sănătatea şi probleme legate de îngrijirea copiilor îi ţine probabil pe oameni departe de piaţa muncii.
Chiar şi în zona euro, unde economiile se află într-un stadiu mai incipient de redeschidere, ultimele sondaje sugerează că angajările devin mai dificile. Nu este clar încă dacă acest lucru începe să pună presiune ascendentă pe salarii.
Unii economişti argumentează că astfel de presiuni sunt reale în SUA, dar acestea ar trebui să se dovedească a fi mai slabe şi mai trecătoare în alte părţi, în special în zona euro.
Holger Schmieding, economist Berenberg, spune că acest lucru se datorează parţial diferenţelor legate de sistemele de negociere a salariilor. Potrivit acestuia, salariile tind să se ajusteze mai lent la oscilaţii de creştere economică în ţările europene unde mulţi angajaţi sunt acoperiţi de acorduri sectorale. În unele ţări, salariile sunt indexate la inflaţia din anul anterior, astfel că majorările vor fi reduse în 2021.
În Germania astfel de acorduri vor dura doi ani, astfel că chiar şi o revenire în forţă a industriei nu se va reflecta în salarii o vreme.
În plus, angajatorii din UK şi zona euro au probabil la dispoziţie un grup mai mare de muncitori pe care-l pot accesa. Gradul de inactivitate economică a crescut peste tot, însă în SUA mulţi muncitori care au părăsit piaţa muncii au ales să se retragă permanent. În zona euro, în schimb, cel puţin unii angajaţi aflaţi în şomaj tehnic ar putea fi disponibilizaţi la expirarea schemelor şi reintra pe piaţa muncii.
În ultimă instanţă, perspectivele salariale din economiile dezvoltate vor depinde de soliditatea recuperărilor lor şi de amploarea stimulentelor pe care guvernele şi băncile centrale vor continua să le susţină în următoarele luni.
Pentru zona euro în special, avertizează Schmieding, o creştere mai solidă a salariilor ar urma numai după ce blocul ar ajunge la o ocupare completă a forţei de muncă, ceea ce s-ar putea realiza într-un an şi jumătate-doi, potrivit estimărilor acestuia.
Un studiu realizat de Accenture arată că piaţa muncii din Europa se va recupera mai lent de pe urma pandemiei decât economia acesteia, notează Bloomberg.
