Business Internaţional

Economiile din Est vor avea un an mai slab decât 2010

Autor: Gabriel Razi

13.01.2011, 23:51 17

Economiile din Europa de Est şi Asia Centrală vor înregistra înacest an creşteri economice modeste din cauza şomajului ridicat şica urmare a dificultăţii cu care populaţia plăteşte creditele,conform unui raport al Băncii Mondiale, scrie Bloomberg.

În acest an, Produsul Intern Brut al Europei de Est şi al AsieiCentrale va creşte în medie cu 4%, în scădere faţă de avansul de4,7% înregistrat anul trecut, pentru a accelera până la 4,2% în2012.

Banca Mondială subliniază că înaintea crizei economicemon­diale, în perioada 2003-2007 PIB-ul regiunii a crescut cu omedie de 7,4% în fiecare an.

Economiile est-europene au fost cele mai afectate decriză

În ultimul deceniu, economiile din estul Europei au înregistratcreşteri economice mai mari decât cele din ţările dezvoltate dinEuropa de Vest. Totuşi, economiile est-euro­pene s-au dovedit multmai vulnerabile în faţa crizei creditelor ce a izbucit în 2008,înregistrând cele mai importante contracţii de după cădereacomunismului în urmă cu două decenii.

Cu toate că multe economii europene au ieşit încă de anul trecutdin rece­siune, în acest an avansul va fi temperat de crizadatoriilor. Ce­re­rea din economiile vestice va scădea, ceea ce vaafecta şi Europa de Est, ale cărei exporturi merg în principalcătre Occident.

"Atât investiţiile, cât şi cererea pentru bunuri de consum vorcontinua să fie temperate de nivelurile ridicate ale şomajului şidin cauza restructurărilor din sectorul bancar, chiar dacă cerereatot mai mare de pe pieţele locale joacă un rol important înredresare", precizează raportul emis de Banca Mondială.

Băncile încă au dificultăţi din cauza creditelorneperformante

Înainte de declanşarea crizei economice mondiale, în Europa deEst subdezvoltarea sectorului bancar, ratele dobânzilor mici pentrudepozite, concomitent cu un nivel superior al ratelor dobânzilorpentru creditele în monedele locale au determinat o creştereaccentuată a creditelor în valută.

Însă atunci când recesiunea a pus stăpânire pe Europa, tot maimulţi debitori au început să rămână în urmă cu plata ratelor, iarbăncile întâmpină şi acum dificultăţi în "rostogolirea"creditelor.

Banca Mondială avertizează că multe din băncile din Europa deEst şi Asia Centrală continuă să sufere din cauza creditelorneperformante, iar creşterile economice modeste din acest an vorafecta profitabilitatea sectorului bancar.

Raportul instituţiei financiare cu sediul la Washington atrageatenţia că relansarea creditării poate fi făcută doar cu ajutorul"măsurilor decisive" precum provizioanele mai mari sau înăsprireastandardelor de supraveghere din mediul bancar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO