• Leu / EUR5.2414
  • Leu / GBP6.1754
  • Leu / USD4.5713
Business Internaţional

Editorialist de la Reuters: Ar putea tarifele lui Trump întări coeziunea ţărilor din grupul BRICS?

Editorialist de la Reuters: Ar putea tarifele lui Trump...

Autor: Catalina Apostoiu

11.08.2025, 00:06 123

Preşedintele american, Donald Trump, are aşa-numitul grup BRIC direct în vizorul său în războiul co­mercial pe care-l poartă, impunând tarife extrem de ridicate Braziliei şi Indiei şi acuzându-le că urmăresc politici „antiamericane“.

Relaţiile Washingtonului cu cele două ţări au atins noi minime. Însă această beligeranţă s-ar putea întoar­ce împotriva lui Trump, scrie Jamie McGeever, editorialist Reuters.

Casa Albă a anunţat recent că va impune un tarif suplimentar de 25% pe bunurile din India, invocând im­por­turile continue de petrol rusesc ale ţării. Astfel, tariful pe majoritatea bunurilor urcă la 50%, printre cele mai ridicate rate impuse oricărui partener comercial al SUA.

Te-ar putea interesa și:

Brazilia se confruntă de aseme­nea cu tarife de 50% pe multe din ex­porturile sale către SUA, nu din cau­za dezechilibrelor comerciale, ci din cauza nemulţumirii lui Trump cu privire la ceea ce acesta numeşte o „vânătoare de vrăjitoare“ împotriva aliatului său, fostul preşedinte brazi­lian Jair Bolsonaro, acuzat că a pus la cale o lovitură de stat după pierderea suferită în alegeri în 2022.

Această deteriorare a relaţiei ar putea fi vizată de Trump: ţările să fie presate la maximum pentru a încheia a­corduri comerciale puternice în favoarea Washingtonului. Strategia a părut să funcţioneze cu Japonia şi Uniunea Europeană, notează edito­rialistul de la Reuters.

Însă impunerea de tarife ustură­toare acestor economii din BRICS le-ar putea împinge mai aproape una de cealaltă, întărind determinarea unui grup care părea să piardă din orice avânt, ţel sau unitate avea, în opinia lui Jamie McGeever.

Ţările iniţiale din BRIC, Brazilia, Rusia, India şi China, au organizat pri­mul lor summit în 2009, la opt ani după ce fostul economist de la Goldman Sachs Jim O’Neill a inventat acroni­mul pentru acest grup de economii emergente despre care a spus că va reprezenta o provocare pentru gru­pul G7 al ţărilor bogate pe viitor.

Africa de Sud a devenit S-ul din BRICS doi ani mai târziu, clubul inclu­zând acum 11 ţări, cât şi alte ţări „partenere“.

BRICS a fost dintotdeauna un grup disparat, geografic, economic, cultural şi politic, însemnând că gradul său de coeziune a fost dintotdeauna discutabilă. Relaţiile din interiorul său au fost câteodată zbuciumate, în special în rândul ţărilor membre mai mari.

De aceea este atât de remarcabil faptul că premierul indian Narendra Modi a anunţat că va vizita China pentru prima dată în peste şapte ani. Acesta ar putea fi un semn că tensiunile în creştere cu Washingtonul contribuie la dezgheţarea relaţiilor dintre New Delhi şi Beijing.

De asemenea, preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat pentru Reuters că intenţionează să-i contacteze pe liderii Indiei şi Chinei pentru a discuta o reacţie comună a BRICS faţă de tarifele lui Trump.

Deşi nimic nu uneşte mai mult ca un inamic comun, diferenţele dintre ţările BRICS ar putea limita soliditatea unui astfel de front.

Stephen Jen, CEO al Eurizon SLJ Management din Londra, susţine că relaţiile comerciale dintre cele cinci ţări de bază ale BRICS sunt slabe. „BRICS este o alianţă mai degrabă pe hârtie, nu în realitate“, susţine Jen.

Există însă semne că relaţiile comerciale din interiorul grupului se întăresc, notează editorialistul Reuters. Comerţul dintre China şi Rusia a atins un nivel record de 244,8 miliarde de dolari anul trecut, iar China şi India sunt cei mai mari doi cumpărători de petrol rusesc. China este cel mai mare partener comercial al Braziliei.

Tarifele lui Trump ar putea aduce ţările BRICS mai aproape una de cealaltă pe termen scurt, în domenii cum ar fi comerţul, investiţiile şi utilizarea monedelor. Ţările respective ar putea simţi că este în interesul lor economic şi, pentru unele, în interesul politic, să prezinte un front comun.

Cât va rezista acest front, nu se ştie, în opinia lui Jamie Geever. Ţările, în special India, s-ar putea opune intrării mai puternice sub sfera de influenţă a Chinei, iar statului de paria al Rusiei ar putea limita o integrare mai puternică dincolo de importuri de mărfuri.

Între timp, însă, salvele tarifare ale lui Trump sunt îndreptate împotriva BRICS. Cum vor reacţiona aceste ţări emergente ar putea indica dacă asistăm cu adevărat la o transformare a alianţelor globale, concluzionează editorialistul Reuters.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2414
Diferență: 0,0057
Ieri:
Azi: 4.5713
Diferență: -0,39
Ieri:
Azi: 6.1754
Diferență: 0,4816
Ieri: