Business Internaţional

Efectele ultimelor măsuri de carantină: Activitatea business-urilor din zona euro a ajuns la minimul ultimelor şase luni

Efectele ultimelor măsuri de carantină: Activitatea...

Autor: Eduard Ivanovici

23.11.2020, 16:26 822

Activitatea economică din zona euro a scăzut încă o dată în luna noiembrie după ce guvernele au impus o nouă serie de măsuri de carantină şi restricţii de circulaţie în ideea de a controla răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Însă veştile conform cărora procesele de distribuire a vaccinurilor ar începe în curând pot genera un nou val de optimism de-a lungul business-urilor, notează CNBC.

Indicele PMI pentru zona euro, care ia în calcul activitatea din sectorul manufacturier şi serviciile din regiune, a scăzut la 45,1 în noiembrie – cel mai prost rezultat din ultimele şase luni – de la 50 în octombrie.

Un rezultat care se încadrează sub pragul de 50 reprezintă o contracţie în activitatea business-urilor.

„O nouă scădere a economiei în T4 reprezintă un obstacol major şi extinde perioada de recuperare”, spune Chris Williamson, chief business economist al IHS Markit, adăugând că produsul intern brut (PIB) al regiunii ar putea să scadă anul acesta cu 7,4% şi să crească doar cu 3,7% în 2021.

În funcţie de durata actualei perioade de carantină, economia franceză – a doua din zona euro – poate suferi o contracţie de până la 6% în ultimul trimestru din 2020, conform agenţiei de statistică Insee.

Între timp, economia Germană – a patra la nivel mondial – a rezistat mult mai bine în ultimele luni prin comparaţie cu majoritatea ţărilor europene. Indicele PMI a ajuns la 52 în noiembrie şi, deşi este cel mai slab rezultat din ultimele şase luni, reuşeşte să se plaseze peste pragul care separă creşterea de declin.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO