Business Internaţional

Efectul benefic al deprecierii monetare asupra exporturilor, diminuat de globalizare?

Efectul benefic al deprecierii monetare asupra...

Autor: Catalina Apostoiu

14.06.2017, 00:00 576

De decenii, o teorie din manualele de economie susţine că deprecierea bruscă a monedelor impulsionează creşterea economică pentru că exporturile ţărilor cu o monedă mai slabă devin mai competitive la nivel mondial, dând astfel avânt producţiei locale şi ratei de ocupare a forţei de muncă, scrie Wall Street Journal. Dar dacă această teorie nu mai e valabilă? Economiştii şi oficialii guvernamentali se întreabă dacă acest efect al deprecierii monedelor asupra exporturilor nu se diminuează cumva, în special în economiile occidentale avansate, cu  capacităţi manufacturiere în descreştere şi lanţuri de aprovizionare din ce în ce mai interconectate cu restul lumii. Noua idee este că beneficiile deprecierii monedelor sunt atrofiate de preţurile mai mari plătite pentru componentele importate din afară.

Ceea ce se întâmplă în Marea Britanie ar putea determina dacă globalizarea a diminuat acest efect.  Deşi moneda acestei ţări a fost puternic afectată de Brexit şi nesiguranţa politică, puterea de export a acesteia nu a avut evoluţia sugerată de manual. Adam Posen, preşedinte al Peterson Institute for International Economics, spune că efectele evoluţiei monedelor asupra exporturilor s-au diminuat în timp. Dacă şi în cel fel mai funcţionează relaţia dintre puterea unei monede şi creşterea economică are consecinţe la nivelul politicii internaţionale. În SUA, producătorii se plâng de impactul dolarului puternic, iar preşedintele Trump acuză Japonia şi China de menţinere a monedelor locale la niveluri artificial scăzute, afectând exporturile americane. La nivel mondial, economiştii încearcă să determine cât de mult afectează cursul de schimb comerţul în cazul ţărilor dezvoltate.

Două studii recente, ale Băncii Mondiale şi OCDE, relevă faptul că evoluţiile cursului au un impact în scădere asupra comerţului în mai multe astfel de ţări. Alţi economişti se opun acestei idei, inclusiv o echipă de la FMI, care a ajuns la o concluzie diferită, arătând că a „găsit puţine dovezi ale reducerii efectelor cursurilor de schimb în timp“. În analiza sa, FMI sugerează că o depreciere monetară semnificativă, de cel puţin 13% în economiile avansate, sau 20% în cele emergente, rezultă într-o creştere de 10% a exporturilor în decurs de cinci ani. Cu unele condiţii, însă. Impactul deprecierii este mai puternic când economia nu funcţionează la capacitate maximă. De asemenea, crizele financiare reduc capacitatea companiilor de a profita de depreciere, din cauza creditului insuficient. Unii economişti au de mult timp îndoieli că deprecierea monetară poate avea un impact foarte mare asupra comerţului pe termen mai lung. Pe măsură ce o monedă se devalorizează, preţul bunurilor importate creşte, împingând inflaţia în sus. De asemenea, spun aceştia, problemele structurale, cum ar fi productivitatea şi competitivitatea scăzute, generează de asemenea deficite comerciale, pe care deprecierea nu le poate îndrepta. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO