Business Internaţional

Epidemia macină sistemele medicale din interior: Cel mai mare spital din Cipru şi-a suspendat temporar serviciile

Epidemia macină sistemele medicale din interior: Cel mai...

Autor: Teodora Marinescu, Ana Petrescu

10.03.2020, 12:11 168

Cel mai mare spital din Cipru, Nicosia, şi-a suspendat duminică majoritatea serviciilor, după ce unul dintre doctorii săi a fost testat pozitiv pentru coronavirus, potrivit cyprus-mail.com. Doctorul, în vârstă de 64 de ani, este una dintre cele două persoane infectate cu virusul în Cipru.

Acesta s-a întors recent din Marea Britanie, unde a intrat în contact cu mai mulţi pacienţi.

Ca măsură, toate internările, operaţiile şi vizitele de la spitalul general din Nicosia au fost suspendate pentru 48 de ore.

Doctorul este unul din cei doi bărbaţi confirmaţi cu noul coronavirs, luni. Celălalt este un tânăr de 25 de ani din Limassol care s-a întors recent din nordul Italiei.

După o întâlnire de urgenţă, luni seară, Ministerul Sănătăţii a anunţat că toate operaţiunile vor fi anulate pentru 48 de ore, iar toţi pacienţii în vârstă de 64 de ani vor fi externaţi după testare şi apoi transferaţi la spitale private, unde este posibil acest lucru.

Zonele în care a operat şi lucrat doctorul sunt toate dezinfectate şi oricine a avut contact apropiat cu acesta va fi chemat să i se ia probe de sânge care să fie ulterior testate.

Conform presei locale este panică la spital deoarece personalul care face curăţeni refuză să vină la muncă, de teamă să nu contracteze coronavirusul. Doctorii şi asistentele au fost, de asemenea, chemaţi pentru a li se lua probe de sânge care să fie analizate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO