Business Internaţional

Erdogan nu exclude posibilitatea reintroducerii pedepsei capitale, în pofida avertismentelor UE

Erdogan nu exclude posibilitatea reintroducerii pedepsei...

Autor: Mediafax

19.07.2016, 10:03 3962

Într-un interviu acordat în exclusivitate postului de televziune CNN, Erdogan a caracterizat lovitura de stat drept o "crimă de trădare clară."

Acesta a mai adăugat că poporul turc a cerut în mod clar pedeapsa cu moartea pentru "teroriştii" care au pus la cale lovitura de stat.

"De ce ar trebui să-i ţinem în închisori şi sa-i hrănim, pentru mulţi ani de aici înainte? Asta spun oamenii", a declarat Erdogan. "Ei doresc o concluzie grabnică, pentru că oamenii au pierdut rude, au pierdut vecini, au pierdut copii (...) şi suferă, astfel încât oamenii sunt foarte sensibili şi trebuie să acţionăm în mod raţional şi sensibil."

Anterior, preşedintele turc a făgăduit că cei responsabili pentru complot vor "plăti un preţ greu pentru acest act de trădare."

Erdogan a mai declarat că dacă Parlamentul de la Ankara decide să reintroducă pedeapsa cu moarte în legislaţie, în calitatea sa de preşedinte va aproba decizia parlamentară.

Turcia a abolit pedeapsa cu moartea pentru crime pe timp de pace, în 2002, urmată de o interdicţie totală în 2004, ca parte a unei serii de reforme privind drepturile omului asumate pentru a permite aderarea ţării la Uniunea Europeană.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a avertizat luni că în cazul în care Turcia reintroduce pedeapsa cu moartea ar însemna renunţarea la aderarea la Uniunea Europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO