Business Internaţional

Eşecul Simonei Halep contra lui Taylor Townsend, de la US Open, desemnat surpriza anului de WTA

Eşecul Simonei Halep contra lui Taylor Townsend, de la...

Autor: Alexandru Stanila

07.12.2019, 11:57 5083

Eşecul suferit de Simona Halep în turul al doilea de la US Open 2019, contra americancei Taylor Townsend, scor 6-2, 3-6, 6-7 (4), a fost desemnat surpriza anului în tenisul feminin de către WTA.

Taylor Townsend (23 de ani) a ajuns în turul secund la US Open după ce a trecut de calificări. Americanca a fost aproape de eliminare în ultimul meci înainte de tabloul principal, când jucătoarea Nina Stojanovic, din Serbia, a fost la două puncte de a câştiga meciul. Townsend a întors soarta partidei, iar ulterior a trecut cu greu de Kateryna Kozlova, în trei seturi.

În turul secund, în faţa lui Townsend s-a aflat Simona Halep, cea care câştigase turneul de la Wimbledon în urmă cu mai puţin de două luni, învingând-o categoric pe Serena Williams. Românca s-a lovit de o abordare total neobişnuită a adversarei sale, părăsind timpuriu turneul de Mare Şlem din SUA.

"Townsend şi-a dus jocul la cea mai înaltă putere, ajungând la un număr absurd de 106 sosiri la fileu, câştigând 64 de puncte astfel", scrie site-ul WTA, care mai notează: "Townsend a lovit din nou în setul al treilea, având două mingi de meci pe serviciul său neîmblânzit. Halep a întors scorul, iar apoi a ajuns la un punct de victorie. Fără să îi fie teamă de şansa adversarei, Townsend a salvat mingea de meci şi a forţat tie-break-ul. De la 3-3 a fost de neoprit, asigurându-şi victoria după două ore şi patru minute".

Ulterior, Taylor Townsend a învins-o şi pe Sorana Cîrstea, ajungând până în optimile de finală de la US Open, unde a cedat în trei seturi contra Biancăi Andreescu.

Cea mai bună clasare a lui Townsend a fost locul 61, obţinut în iulie 2018. Ea a încheiat anul 2019 pe poziţia 82. De partea cealaltă, Halep, fost lider mondial, a terminat sezonul pe locul 4.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO