Business Internaţional

Este "Ocupaţi Wall Street" împlinirea profeţiei "Doctorului Doom"? Au început mişcările sociale?

Este "Ocupaţi Wall Street" împlinirea profeţiei lui "Dr. Doom"? Au început mişcările sociale?

Autor: Adrian Voicu

07.10.2011, 17:50 1631

În urmă cu o lună, economistul Nouriel Roubini - supranumit şi "Dr. Doom" pentru predicţiile sale negative cu privire la economia mondială - spunea că manifestaţiile de protest şi mişcările sociale din lumea arabă, Israel, Grecia şi, recent, Marea Britanie, nu se vor limita la aceste ţări, ci, curând, se cor extinde şi în alte ţări, atât în cele cu economii avansate cât şi în cele emergente.

În acea perioadă, SUA erau relativ liniştite în privinţa protestelor legate de criza financiară sau măsurile de austeritate, dar se pare că pe măsură ce timpul trece tot mai mulţi americani încep să se revolte.

Chiar dacă mişcările de tipul "Occupy Wall Street" nu au ca ţintă guvernul, acestea nefiind organizate de vreun partid, motivul manifestaţiilor îl reprezintă aceeaşi nemulţumire faţă de situaţia actuală de pe pieţele mondiale şi cele locale, în care băncile, deşi se află non-stop în criză de lichidităţi nu se sfiesc să anunţe profituri mari. Iar aceste mişcări de protest strâng tot mai mulţi adepţi.

Care sunt soluţiile?

Deşi Roubini spune că nu va exista o rezolvare uşoară pentru criza curentăIar dacă capitalismul este pe cale să se autodistrugă, economistul consideră singurele căi de rezolvare sunt:

- stimulente în formă de investiţii în infrastructură

- creşterea taxelor impuse celor bogaţi

- reducerea datoriilor

- reglementări mai drastice ale sistemului financiar

- garanţii oferite de băncile centrale

- ruperea în bucăţi a băncilor considerate "prea mari pentru a eşua".

Iar toate acestea ar fi posibile, consideră economistul, pornind de la premisa că atât tipul de economie laissez-faire, de tip american şi britanic, cât şi tipul de stat asistenţial, caracteristic statelor din Europa Centrală şi de Est, sunt defecte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO