Cryptobusiness

Estonia, un hub de tehnologie în Europa, se pregăteşte să vină cu reglementări pentru companiile din piaţa crypto

Estonia, un hub de tehnologie în Europa, se pregăteşte...

Autor: Alex Ciutacu

15.10.2021, 13:24 232

Estonia se pregăteşte să regelementeze piaţa criptomonedelor în ceea ce se conturează drept un semnal pentru ţările devenite hub-uri de tehnologie, în contextul în care naţiunea baltică a îmbrăţişat primul val al monedelor digitale în urmă cu jumătate de deceniu, potrivit Bloomberg.

Guvernul Estoniei analizează opţiuni prin care să intensifice supravegherea pieţei, întrucât ţara a devenit un centru european popular pentru tranzacţionarea cu criptomonede şi pentru proiectele de blockchain. Acum, Consiliul Europei pregăteşte o revizuire amănunţită a politicilor anti-spălarea banilor din Estonia, la începutul anului viitor.

„Vom înăspri supravegherea, vom veni cu o abordare mai dură în ceea ce priveşte intrarea în această piaţă. (...) Am fost prima ţară care am venit cu reglementări, am creat o poartă de intrare pentru aceste firme ajutându-le să aibă o licenţă de funcţionare pentru că nimeni nu le emitea licenţe”, a declarat Matis Maeker, director al Financial Intelligence Unit (FIU), o structură care funcţionează sub jurisdicţia Ministerului de Finanţe.

FIU este o structură independentă, dar care activează sub Ministerul de Finanţe din Estonia. FIU are dreptul de a acorda sau revoca o licenţă crypto ca parte a misiunii de a lupta împotriva spălării banilor.

Pentru Estonia, membră a zonei euro şi a NATO, problema este una urgentă, întrucât ţara de 1,3 milioane de locuitori încearcă să depăşească scandalul din 2018, când a ieşit la iveală că subsidiara din Estonia a Danske Bank a gestionat tranzacţii suspecte în valoare totală de 200 de miliarde de euro.

De atunci, autorităţile au revocat circa 2.000 de licenţe acordate companiilor care gestionează platforme de exchange şi portofele electronice, iar acum guvernul estonian ia în calcul implementarea unei noi legislaţii pentru a înăspri supravegherea.

Noua legislaţie ar putea aduce obligaţia unui raport anual de audit, niveluri de capital mai ridicate, precum, dar şi alte măsuri.

Guvernele din toată lumea încearcă să găsească moduri prin care să reglementeze activele digitale. În timp ce China a decis să interzică toate tranzacţiile cu criptomonede, Bitcoin a devenit o metodă legală de plată în El Salvador.

În timp ce multe companii de criptomonede sunt înregistrate în Estonia, baza lor de clienţi este una internaţională. Cei mai mari clienţi ai acestui sector sunt din SUA, Venezuela, Rusia, Vietnam, Indonezia, Brazilia şi India, conform FIU.

Aceste firme crypto gestionează tranzacţii care echivalează cu mai mult de 40% din plăţile transfrontaliere înregistrate de sistemul bancar din Estonia, adică peste 20 de miliarde de euro, conform unor declaraţii anterioare ale şefului FIU.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO