Business Internaţional

Euro 2020, o nouă oportunitate pentru companiile chineze care vor să se deschidă către noi pieţe. La ce sume ajung parteneriatele încheiate de marile firme din China

ByteDance, compania-mamă a TikTok, numără de-a lungul platformelor sale aproape 2 miliarde de utilizatori lunari activi

ByteDance, compania-mamă a TikTok, numără de-a lungul platformelor sale aproape 2 miliarde de utilizatori lunari activi

Autor: Eduard Ivanovici

25.06.2021, 14:36 157

După ce compania Hisense, unul dintre cei mai mari producători de televizoare din lume, a devenit primul sponsor chinez pentru Campionatul European de Fotbal în 2016, alte patru businessuri chineze au obţinut parteneriate pentru Euro 2020, notează CNBC.

În timp ce firmele plătesc sume masive de bani pentru pieţele externe, ele îşi construiesc totodată prestigiu pentru clienţii de acasă.

„Brandurile chinezeşti nu folosesc fotbalul strict pentru marketing local (vânzându-şi produsele consumatorilor chinezi), ci şi pentru deschiderea unor pieţe noi, în special în Europa”, spune Pierre Justo, senior member al firmei de consultanţă Kantar.

Guvernul chinez a încurajat companiile domestice să investească peste hotare, în timp ce multe businessuri sunt dornice să îşi îmbunătăţească brandul prin intermediul vânzărilor din afara ţării. Hisense, cu sediul în Qingdao, provincia Shandong, plănuieşte ca pieţele externe să ajungă până în 2025 la 23,5 miliarde de dolari –  jumătate din totalul veniturilor. Numărul este de trei ori mai mare decât suma pe care a înregistrat-o compania în alte ţări de-a lungul anului trecut, adică 7,93 miliarde de dolari.

Producătorul de televizoare şi electrocasnice susţine că, în primele cinci luni ale anului, vânzările din Europa au fost de două ori mai mari prin comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2020, rezultatele fiind alimentate de cererea de frigidere din Franţa. Hisense a început să intre pe piaţa din Europa în urmă cu 10 ani şi, între timp, a ajuns la peste 8.000 de angajaţi pe teritoriul continentului, cu birouri în Germania, Spania, România şi alte nouăsprezece ţări. Societatea a sponsorizat deja Campionatul Mondial de Fotbal din 2018 şi a obţinut un acord pentru ediţia din 2022 din Quatar.

Un alt sponsor chinez, compania de smartphone-uri Vivo, a anunţat că a intrat în şase ţări europene în octombrie, având mai mult de 400 de milioane de utilizatori în peste 50 de ţări.

Momentan nu este disponibilă o listă completă a sponsorilor de la Euro 2020, însă printre companiile incluse pe site-ul UEFA se găsesc grupul rus de energie Gazprom, producătorul auto german Volkswagen, compania americană de livrări FedEx, serviciul Alipay (al Alibaba) şi platforma TikTok, deţinută de ByteDance.

Peste 2 miliarde de oameni au urmărit Campionatul European de Fotbal din 2016, organizat de Franţa, număr alimentat de un interes tot mai mare în China şi Brazilia.

În 2018, Alipay a obţinut un parteneriat pe opt ani care include Euro 2020 şi Euro 2024. Acordul este estimat la 200 de milioane de euro, conform Financial Times.

O altă firmă chineză care urmăreşte să marcheze profituri prin intermediul turneului este iQiyi, care a obţinut drepturi de streaming online pentru Euro 2020. Numărul de abonaţi ai platformei este de circa 100 de milioane, compania raportând pierderi de 193,4 milioane de dolari în T1. Însă acordul a atras un trafic „considerabil” şi posibile parteneriate cu Volvo, Heineken şi VW, spune CEO-ul iQiyi Sports, Lingxiao Yu.

China rămâne o piaţă lucrativă pentru marile grupuri sportive. De exemplu, divizia chineză a Asociaţiei Naţionale de Baschet din SUA (NBA) valora 4 miliarde de dolari în 2018.

Totuşi, asocierea cu piaţa din China vine cu propriile ei riscuri.

În 2019, un tweet atribuit NBA-ului – prin care se sublinia încurajarea protestatarilor din Hong Kong – a dus la suspendarea mai multor contracte, generând pierderi de până la 400 de milioane de dolari pentru asociaţie.

Platforma oficială de streaming Tencent a reluat difuzarea meciurilor în termen de câteva zile, însă difuzorul deţinut de stat CCTV a suspendat jocurile timp de peste un an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO