Business Internaţional

Europa: cum se folosesc politicienii şi brandurile de eticheta „Made in“ pentru a atrage investiţii şi clienţi

Autor: Catalina Apostoiu

14.10.2024, 22:37 59

Social-democraţii cancela­rului german Olaf Scholz, a cărui popularitate se situează la un minim istoric înaintea alegerilor generale din 2025, propun introducerea unui bonus „Made in Germany“ pentru a încuraja companiile străine să pro­du­că în Germania, relatează Euractiv.

Partidul Social Democrat se situ­ează pe locul trei după creştin-demo­craţii de centru-dreapta şi partidul de extremă dreapta AfD.

Însă liderul social-democraţilor Lars Klingbeil a subliniat că partidul lui Scholz crede în continuare într-o victorie. Strategia pentru campanie pusă la punct de partid propune scu­tiri de taxe pentru investitori inter­naţionali, un aşa-numit „Bonus Made in Ger­many“ pentru companii, şi tarife re­duse pentru conectare la reţea pen­tru industrii mari consu­matoare de energie, cum ar fi cea chimică sau a sticlei.

Documentul sugerează de ase­me­nea creşterea salariului minim, re­ducerea taxelor pentru „95%“ dintre nemţi şi reintroducerea unui bonus pentru achiziţia de maşini electrice, după ce o schemă naţională similară a fost anulată la sfârşitul anului trecut, provocând o prăbuşire a vân­zărilor de maşini electrice.

Pe de altă parte, branduri ca Ba­lay, Renault şi Hero îşi eviden­ţiază originea spaniolă a produselor pen­tru a câştiga clienţi, notează El Pais.

Dintre toate diversele apeluri pe care producătorii le adresează consu­matorilor pentru a-i convinge să le cumpere produsele, un mesaj nou atrage atenţia: „Made in Spain“.

Mai multe branduri majore, ca Balay, Renault şi Hero, au lansat re­cla­me pe TV şi internet care să evi­denţieze originea spaniolă a bunu­ri­lor lor. În acelaşi timp, multe website-uri încurajează oamenii să cumpere şi să vândă produse fabricate local.

Experţii spun că sublinierea originii naţionale a bunurilor este un trend în creştere pentru că în acest fel se face apel la angajamentul personal al oamenilor faţă de economia unei ţări în vremuri de criză şi rate ridicate ale şomajului.

Constructorul auto francez Renault a lansat la un moment dat o reclamă pentru modelul său Megane care declara „Made in Spain pentru a fi cel mai bun“.

Şi unii producători de alimente procesate au inclus fraza „made in Spain“ în marketingul propriu. Producătorul de dulceaţă Hero, cu sediul în Elveţia, pretinde pe borcanele sale că produsele îi sunt realizate cu „fructe din livezile din Murcia“.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels