Business Internaţional

Europa iese pe contraatac şi se pregăteşte să impună tarife pe bunuri americane în valoare de 20 de miliarde de dolari

Europa iese pe contraatac şi se pregăteşte să impună...

Autor: Alex Ciutacu

25.07.2018, 13:33 160

Uniunea Europeană se pregăteşte să aplice tarife suplimentare pe bunuri americane de 20 dem iliarde de dolari în cazul în care discuţiile de săptămâna acesta cu Donald Trump vor eşua, potrivit Business Insider.

Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru comerţ, a declarat pentru ziarul suedez Dagens Nyheter că UE vrea să ajungă la o înţelegere cu SUA, dar nu va ezita să impună tarife în cazul în care Trump nu va fi rezonabil.

Represaliile ar avea impact asupra unei liste de bunuri americane în valoare totală de 20 de miliarde de dolari.

„Sperăm că nu se va ajunge la asta şi că putem găsi o soluţie. Dacă nu, Comisia Europeană este pregătită să lovească o listă lungă de mărfuri americane. Tarifele se vor ridica la aproximativ 20 de miliarde de dolari”, a declarat Malmstrom pentru publicaţia suedeză.

„Acum este vorba mai mult de mărfuri generale precum produse agriculturale, maşinării, produse hi-tech şi alte lucruri”, a transmis ea când a fost întrebată ce bunuri vor fi afectate.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO