Business Internaţional

Europa încearcă să digere rezultatul alegerilor din Grecia

Alexis Tsipras. AFP/Mediafax Foto

Alexis Tsipras. AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

27.01.2015, 00:07 835

Victoria fără drept de apel din alegerile parlamentare din Grecia a partidului radical de stânga Syriza condus de tânărul politician Alexis Tsipras este un verdict de condamnare dat de societate austerităţii care va băga spaima în politicienii tradiţionali aliaţi Germaniei.

Spectrul unor confruntări între Berlin şi Atena, al posibilităţii unui compromis între cancelarul german Angela Merkel şi Tsipras, al reaprinderii crizei datoriilor suverane şi al ieşirii Greciei din zona euro i-a înspăimântat mai ales pe investitorii din Atena.

Indicele ATX al bursei ateniene a plonjat în primele ore de tranzacţionare cu până la 5%, iar acţiunile băncilor Pi­raeus şi Alpha Bank au căzut cu 16%, respectiv 13%. Indicele şi-a revenit după anunţarea coaliţiei, iar titlurile bancare şi-au recuperat din pierderi după ce Tsipras a format rapid o alianţă de guvernare cu Grecii Independenţi, o formaţiune mică, antiimigranţi şi antiausteritate. Cel puţin, în Grecia nu vor fi turbulenţe politice interne.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels