• Leu / EUR4.9090
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7494
Business Internaţional

Europa: semne incipiente de revenire postcarantină a activităţii economice

Europa: semne incipiente de revenire postcarantină a activităţii economice

Autor: Catalina Apostoiu

30.04.2020, 00:05 322

Ţările europene care au început să-şi relaxeze restricţiile antiepidemiologice înregistrează o uşoară revenire a unor forme de activitate economică, sugerează primele date, deşi circulaţia oamenilor şi bunurilor la nivelul continentului este în continuare în mare măsură restricţionată. Totuşi, având în vedere că ridicarea restricţiilor va fi un proces pe mai multe luni, activitatea economică va rămâne probabil sub nivelurile precoronavirus în acest an, scrie Financial Times.

Potrivit economiştilor, Germania a devenit acum una din­tre cel mai puţin restrictive mari economii din zona euro. Şi to­tuşi, multe companii germane îşi văd existenţa am­e­nin­ţa­tă de criza coronavirusului. Aceasta rezultă din sondajul pe apri­lie realizat de Institutul ifo. Dintre companiile che­s­tio­na­te, 29,2% au declarat că pot supravieţui timp de trei luni sau mai puţin dacă restricţiile ar rămâne în vigoare pe o pe­ri­oa­dă mai lungă, în timp ce 52,7% ar putea rezista timp de 6 luni sau mai puţin. „Sunt date îngrijorătoare care indică un viitor val de falimente“, avertizează Klaus Wohlrabe, director ifo.

Germania, Italia şi Spania şi-au relaxat restricţiile de circulaţie în ultimele săptămâni, permiţând redeschiderea unor magazine şi locuri de muncă, în timp ce Franţa a anunţat că-şi va relaxa gradual restricţiile începând cu 11 mai.

Deşi este prematur ca schimbările să fie reflectate în datele statistice oficiale, unele măsurători ale activităţii, cum ar fi consumul de electricitate şi călătoriile, dau deja semne de redresare.

În cazul Germaniei, datele privind kilometrii parcurşi de camioanele germane au început să indice o creştere uşoară după o prăbuşire.

Există de asemenea dovezi că muncitorii germani şi spanioli revin la lucru. Indicele Google al mobilităţii către locurile de muncă a arătat o schimbare de tendinţă în ultima săptămână, deşi la niveluri foarte scăzute.

La nivel european, mobilitatea se menţine la aproximativ jumătate din nivelurile pre-coronavirus.

Felix Huefner, economist UBS, arată că retailul, transporturile, divertismentul, sectorul ospitalităţii şi cel alimentar au avut cel mai mult de suferit de pe urma virusului, iar „fiecare măsură care ajută sectorul serviciilor să-şi revină rapid este importantă“ pentru redresarea economică. Potrivit acestuia, „Germania a devenit acum una dingtre cele mai restrictive mari economii din zona euro“.

Diferenţa de severitate a declinului pe ţări „sugerează că impactul economic direct al coronavirusului ar putea fi mai mare în economiile sudice membre ale zonei euro“, susţine Bert Coljin, economist la ING.

Oliver Vigna, economist HSBC, arată că o întrebare cheie este dacă consumatorii vor avea suficientă încredere pentru a cheltui odată relaxate măsurile de carantină.

Deşi Eurpa se îndreaptă către o redeschidere mai semnificativă a activităţii luna viitoare şi noi restricţii ar putea fi ridicate dacă nu va exista un alt doilea val al infectărilor, analiştii spun că primele semne sunt că va dura destul de mult până când activitatea economică se va redresa.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9090
Diferență: -0,0855
Ieri: 4.9132
Azi: 4.7494
Diferență: -1,1098
Ieri: 4.8027
Azi: 5.8036
Diferență: -0,0809
Ieri: 5.8083
Azi: 5.0470
Diferență: -0,2096
Ieri: 5.0576