Business Internaţional

Europenii cumpără coroane norvegiene, proprietăţi şi aur din cauza temerilor legate de viitorul euro

Europenii cumpără coroane norvegiene, proprietăţi şi aur din cauza temerilor legate de viitorul euro

Foto Shutterstock

Autor: Andreea Mindrila

08.12.2011, 00:04 2174

Tot mai mulţi europeni îşi transferă economiile către ceea ce ei consideră că reprezintă investiţii sigure, din cauza îngrijorărilor legate de faptul că pro­blemele zonei euro pun în pericol exis­tenţa monedei unice, scrie EUobserver.

Un bancher privat anonim de la un grup bancar internaţional, specializat în clienţi care au o avere de cel puţin

5 milioane de dolari, a declarat pentru Reuters că echipa lui a observat o creştere a numărului de clienţi care fug de euro.

În Marea Britanie, care nu este membră a zonei euro, agenţii imobiliari au sesizat o creştere a interesului cumpărătorilor europeni care dispun de lichidităţi pentru piaţa imobiliară rezidenţială.

"Am observat în Belgia o creştere limitată a conturilor de economii pe termen fix în coroane norvegiene. A crescut atât numărul de clienţi, cât şi valoarea conturilor", spune Thierry Martiny, purtătorul de cuvânt al băncii Dexia.

Cotidianul financiar portughez O Diario Economico a confirmat trendul, anunţând că în ultimele două săptămâni mulţi portughezi şi-au deschis conturi de economii în valută.

"S-a înregistrat o creştere semni­ficativă a numărului de conturi de economii în valută, în special în dolari, coroane suedeze, norvegiene şi franci elveţieni. Este un fenomen care a devenit vizibil de cel puţin două săptămâni", spune Joao Queiroz de la GoBulling, un trader online. Banca a anunţat că un număr mare de conturi bancare au fost deschise în străinătate.

Preţul unciei de aur a crescut de asemenea cu patru procente săptămâna trecută, cel mai mare avans din ultima lună. Aurul şi-a dublat valoarea comparativ cu anul trecut.

David Woo, director la Bank of America, le-a spus investitorilor că ar trebui să cumpere aur, nu euro, din cauza temerilor că moneda şi-ar putea pierde din valoare.

"Banca Centrală Europeană va cumpăra mai multă datorie guverna­mentală, injectând astfel mai mulţi euro pe pieţe, deci este mult mai bine să cumpăraţi aur decât euro", a declarat acesta pentru Bloomberg.

SUA au cel mai mare rating din ultimii doi ani în ochii investitorilor

Investitorii internaţionali au din nou încredere în economia americană, cea mai mare a lumii, şi sunt tot mai optimişti că SUA vor trece cu bine peste criza financiară din Europa şi nu vor intra în recesiune anul viitor, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Bloomberg.

Aproape jumătate din investitorii chestionaţi plasează SUA printre economiile cu performanţe anul viitor, cel mai ridicat procentaj din ultimii doi ani şi aproape dublu faţă de cel calculat pentru următoarele economii considerate atractive, Brazilia şi China.

"Economia SUA nu este în cea mai bună formă, dar comparativ cu celelalte ar trebui să fie mai performantă. SUA au un potenţial bun de creştere pentru anul viitor", a declarat Alex Laming, director asociat la filiala elveţiană a Băncii Arabe.

Aproape trei sferturi din investitorii intervievaţi consideră că obligaţiunile americane rămân cea mai sigură investiţie din următorul an. Paul Comşa

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO