Business Internaţional

Europenii profită la maxim de panourile solare ieftine şi îşi transformă gardurile de grădină în miniferme solare

Europenii profită la maxim de panourile solare ieftine...

Autor: Catalina Apostoiu

06.07.2026, 00:00 243

Gardurile solare câştigă teren în Europa, în condiţiile în care gospodăriile continuă să investească în regenerabile în urma crizei energetice provocate de războiul din Iran, notează Euronews. Energia solară protejează deja Europa de costurile extrem de ridicate ale combustibililor fosili.

O analiză recentă a SolarPower Europe a găsit că valorificarea luminii solare pentru generarea de electricitate a adus deja continentului economii de 12,8 miliarde de euro prin reducerea importurilor de gaze.Aceasta înseamnă o medie de 136 milioane de euro pe zi, în pofida faptului că reţeaua electrică învechită a Europei blochează în prezent proiecte de energie curată în valoare de aproximativ 100 miliarde de euro. Interesul faţă de panourile solare tradiţionale pentru acoperişuri a crescut puternic după blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran.

În Germania, firma de energie regenerabilă Enpal BV a înregistrat o creştere de 30% a cererii de panouri solare după declanşarea conflictului, în timp ce brandul solar 1KOMMA5° GmbH a raportat o dublare a interesului faţă de acestea. Firma britanică EON a consemnat o creştere de 23% a interesului în perioada 23 februarie-1 martie, urmată de un avans de 63% în perioada 2-8 martie. 

Te-ar putea interesa și:

Dar nu doar panourile solare pentru acoperişuri câştigă teren. Marea Britanie a devenit recent ultima ţară europeană care a ridicat restricţiile privind panourile solare plug-in, confirmând că panourile ieftine vor fi în curând disponibile la retaileri precum Lidl.

Acum, europenii devin şi mai inventivi, instalându-şi garduri solare în grădini.

Aceste garduri pot maximiza utilizarea terenurilor, potrivit lui Jacksons Fencing, o companie care comercializează garduri echipate cu panouri solare în Marea Britanie şi Franţa.

Unul dintre cele mai mari avantaje este că elimină nevoia de instalări costisitoare. Gardurile solare sunt de asemenea eficiente din punct de vedere al spaţiului, un lucru ideal pentru proprietarii cu spaţiu limitat pe acoperiş sau acoperişuri nepotrivite pentru instalarea de panouri.

Astfel de garduri pot fi scalate de asemenea treptat, permiţând europenilor să instaleze panouri în timp şi nu pe toate odată.

Totuşi, panourile captează mai puţină lumină solară decât pe acoperişuri din cauza poziţionării lor verticale. Deşi electricitatea generată de acestea nu este suficientă pentru a alimenta o casă întreagă, aceasta poate ajuta la funcţionarea unor aparate de uz casnic, cum ar fi un frigider sau un televizor LED.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2339
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5801
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.1312