Business Internaţional

Europenii trebuie să muncească mai mult şi să ceară mai puţin, potrivit unui raport UE

Europenii trebuie să muncească mai mult şi să ceară...

Autor: Andrei Cîrchelan

19.05.2012, 15:20 655

Miniştrii de finanţe ai UE au adoptat recent un raport care arată că populaţia Europei îmbătrâneşte pe măsură ce speranţa de viaţă creşte, ceea ce solicită majorarea vârstei de pensionare şi menţinerea bătrânilor pentru perioade mai lungi în câmpul muncii, potrivit EUoberver.com.

Potrivit raportului, populaţia Europei va ajunge la 256 milioane de persoane până în 2040, ceea ce reprezintă o creştere de 5%. Cea mai mare parte a populaţiei va fi în continuare alcătuită din oameni cu vârste între 15 şi 64 de ani, 56% în 2060 (67% în 2010), dar cei cu vârste de peste 65 de ani vor reprezenta un segment mult mai mare, şi anume 30% din populaţie (17% în 2010). Numărul oamenilor cu vârste de cel puţin 80 de ani va ajunge aproape egal cu numărul oamenilor tineri, adică 12% din populaţie (5% în 2010).

Forţa de muncă va creşte moderat până în 2020, cu ajutorul femeilor care se angajează, dar pe urmă va îcepe să scadă cu 12%, sau 27,7 milioane, până în 2060.

Pentru România, aceeaşi statistică prevede o scădere cu 38,5% a forţei de muncă în acelaşi interval. În 2010, România avea 32 de pensionari pentru fiecare 100 de angajaţi. Prognozele raportului arată că în 2020 vor fi 40 de pensionari pe fiecare sută de angajaţi, iar în 2060 numărul de pensionari va depăşi numărul de angajaţi, cu un raport de 109%.

Chiar dacă unele state membre UE, precum Grecia, Italia, Spania, Franţa şi Cehia, au implementat reforme ale sistemelor de pensii, reducând cheltuielile publice, „amploarea reformelor este insuficientă pentru stabilizarea tendinţele finanţelor publice, iar reformele trebuie continuate pentru a contracara creşterea inexorabilă a numărului de persoane vârstnice în Europa”.

Speranţa de viaţă a românilor era estimată la 70 de ani pentru bărbaţi şi 77,5 ani pentru femei în 2010. În 2060, raportul estimează că bărbaţii din România vor trăi în medie 81,8 ani, iar femeile vor trăi în medie 86,7 ani. O primă concluzie este că românii urmau să petreacă aproximativ 15 ani la pensie în 2010, dar vor petrece aproximativ 21 de ani de pensie în 2060.

Raportul recomandă majorarea vârstei de pensionare „în conformitate cu noile prognoze pentru speranţa de viaţă”, precum şi introducerea de noi măsuri care să permită „rate mai mari de angajare printre lucrătorii mai vârstnici”.

România este reprezentată în grupul care a redactat raportul de Iuliana Dascalu (Ministerul Finanţelor Publice) şi Lucian Novak (Comisia Naţională de Prognoză).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO