Business Internaţional

Europol: Poliţia are nevoie de noi instrumente de interceptare ca urmare a dezvoltării tehnologiei 5G

Europol: Poliţia are nevoie de noi instrumente de...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

18.07.2019, 17:44 151

Catherine De Bolle, directorul Europol, a declarat că, în urma introducerii tehnologiei 5G, agenţiile europene din domeniul aplicării legii vor pierde capacitatea de a intercepta comunicaţiile efectuate de infractori cu ajutorul dispozitivelor mobile, informează agenţia de ştiri Reuters.

Directorul Europol a îndemnat liderii UE să ofere puteri sporite pentru combaterea infractorilor ce utilizează mijloace tehnologice, afirmând că statele membre nu au momentan la dispoziţie tehnologia şi reglementările necesare pentru acoperi golurile ce vor apărea în momentul în care reţelele 4G vor deveni depăşite.

"Este una din cele mai importante instrumente de investigaţie a ofiţerilor de poliţie şi serviciilor, aşa că avem nevoie de acest lucru şi în viitor", a declarat Catherine De Bolle, oferind drept exemplu cazul localizării unui copil răpit.

Autorităţile europene de poliţie au în acest moment instrumente ce le permit să asculte şi să urmărească infractorii prin intermediul mijloacelor de comunicare mobilă care folosesc tehnologia 4G, însă "nu le putem folosi şi în cazul reţelei 5G", a adăugat directorul Europol.

De Bolle a mai afirmat că agenţiile europene din domeniul aplicării legii au fost prea târziu implicate în discuţiile privind tranziţia spre tehnologia 5G.

"Cel mai mare risc constă în faptul că nu suntem suficient de conştienţi la nivel tehnologic (...) Trebuie să înţelegem ce se petrece şi trebuie să încercăm să oferim răspunsuri", a mai spus ea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO