Business Internaţional

Experţii ONU anunţă un scenariu climatic de groază: Tot ce e mai rău urmează să vină

Experţii ONU anunţă un scenariu climatic de groază:...

Autor: Felix Damian

17.07.2021, 14:44 1358

Experţii ONU spun într-un raport despre schimbările climatice că acestea vor remodela în mod fundamental viaţa pe Pământ în deceniile următoare. Documentul are 4 mii de pagini şi a fost obţinut de jurnaliştii AFP.

„Tot ce e mai rău urmează să vină şi va afecta viaţa copiilor şi nepoţilor noştri, mult mai mult decât a noastră”, se spune în raport. Şi asta chiar dacă oamenii vor reuşi să coboare nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră care încălzesc planeta.

„Avem nevoie de un plan clar pentru a îndeplini acest angajament şi pentru a stabili un nivel esenţial de încredere în acţiunile climatice multilaterale. De asemenea, trebuie să accelerăm tranziţia de la cărbune, petrol şi gaze la energie regenerabilă prin adăugarea de locuri de muncă ecologice şi reducerea inegalităţilor”, a spus secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Acesta crede că Summitul pentru climă din 2026 de la Glasgow va fi un punct de inflexiune, iar ţările lumii trebuie să reducă poluarea la zero până la mijlocul secolului.

Lumea se confruntă însă şi cu o pandemie, iar ajutoarele nu sunt suficiente pentru naţiunile sărăce.

„Criza nevoilor umanitare nu a fost niciodată mai mare. Organizaţia Naţiunilor Unite şi partenerii noştri caută să ajungă la 160 de milioane de oameni cu asistenţă doar în acest an - cea mai mare cifră de până acum”, a spus secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed.

Proiectul de raport privind schimbarea climatică vine într-un moment în care societatea occidentală este conştientă de importanţa provocării climatice, iar guvernele încep să promită reforme care să reducă la maximum emisiile poluante.

Ultimul angajament a fost anunţat de Comisia Europeană, care propune să reducă poluarea aerului la mai mult de jumătate, până în 2030.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO