Business Internaţional

Exporturile Chinei se prăbuşesc la minimul ultimilor doi ani pe fondul încetinirii creşterii economice şi al tensiunilor comerciale

Exporturile Chinei se prăbuşesc la minimul ultimilor...

Autor: Alex Ciutacu

14.01.2019, 16:51 686

Comerţul Chinei s-a prăbuşit în luna decembrie, ceea ce a răvăşit bursele din regiune şi dolarul australian, în contextul în care atât exporturile cât şi importurile au scăzut pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi a încetinirii creşterii economice, potrivit Bloomberg.

Exporturile au scăzut cu 4,4% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au scăzut cu 7,6%.

Ambele s-au situat la cel mai scăzut nivel din 2016 până în prezent şi rezultă într-un surplus comercial de 57,1 miliarde dolari.

China a încheiat anul 2018 într-o notă pesimistă, producţia intrând în declin, preţurile apropiindu-se de deflaţie, iar companiile chinezeşti fiind afectate de impactul conflictului comercial.

Economiile care au relaţii apropiate de cea chineză şi, prin urmare, rezultate corelate, au fost şi ele afectate, fiind vorba de ţări precum Australia şi Noua Zeelandă.

„Există un trend descendent clar”, spune Zhou Hao, economist în cadrul Commerzbank. „Nu ţine doar de războiul comercial şi de tarife. Pe lângă acestea, una dintre cele mai mari probleme este încetinirea cererii la nivel global”.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO