• Leu / EUR5.2537
  • Leu / GBP6.1178
  • Leu / USD4.5164
Business Internaţional

Fabulos! Victorie!: Simona Halep câştigă Wimbledonul în faţa Serenei Williams. "Mama mea mi-a spus: dacă vrei să fii ceva în tenis trebuie să câştigi turneul de la Wimbledon... Mulţumesc, România!"

Fabulos! Victorie!: Simona Halep câştigă Wimbledonul...
13.07.2019, 17:06 2901

Simona Halep a câştigat, sâmbătă, primul său trofeu la prestigiosul turneu de la Wimbledon, după ce a învins-o categoric pe marea campioană Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Jucătoarea de tenis din România obţine astfel cel de-al doilea său titlu la un turneu de Grand Slam. 

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de Mare Şlem de la Wimbledon. Finala feminină a durat doar 55 de minute.

 

Simona Halep a început excelent ultimul act de la Wimbledon, câştigând primele patru game-uri ale jocului în doar 15 minute. Serena Williams a răspuns cu două game-uri câştigate pe propriul serviciu, însă a fost insuficient, românca adjudecându-şi primul act în 26 de minute.

Te-ar putea interesa și:

În setul secund, egalitatea a persistat doar până la 2, moment în care Simona Halep a reuşit din nou break-ul şi s-a distanţat faţă de americancă. Williams a fost fără replică şi a mai cedat o dată pe propriul serviciu, Halep ajungând la un singur game de câştigarea marelui trofeu. În cele din urmă, Halep a triumfat la Wimbledon, după o finală de 55 de minute.

Astfel, Simona Halep a obţinut al doilea titlu de Mare Şlem din carieră, după cel de la Roland Garros, din 2018. De partea cealaltă, Serena Williams rămâne cu cele 23 de astfel de distincţii în carieră, cu unul mai puţin faţă de recordul absolut deţinut de Margaret Court.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2537
Diferență: -0,0095
Ieri: 5.2537
Azi: 4.5164
Diferență: -0,0664
Ieri: 4.5164
Azi: 6.1178
Diferență: -0,0098
Ieri: 6.1178