• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Business Internaţional

Facebook ar putea fi obligată să se listeze la bursă

Autor: Adrian Voicu

02.01.2011, 14:43 60

SEC, autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din SUA aînceput o anchetă prin care îşi propune să afle dacă Facebook,companie deţinută în prezent de Mark Zuckerberg, are mai mult de500 de acţionari. Conform legii, Facebook este obligată ca, încazul în care numărul acţionarilor se ridică la peste 500, companiasă se listeze la bursă şi să îşi facă publice rezultatelefinanciare.

Decizia SEC vine pe fondul temerilor privind creştereaartificială a valorii companiei ca urmare a numărului mare detranzacţii cu acţiuni din ultima perioadă, aceasta ridicându-se înprezent la câteva zeci de miliarde de dolari.

În 2004, compania Google a fost nevoită să se lanseze pe bursădupă ce numărul de acţionari în cadrul companiei a urcat la peste500.

Te-ar putea interesa și:

Fondatorul companiei Facebook a declarat că nu se grăbeşte săliste compania la bursă, indicând că este dispus să preia acţiunilede la acţionarii care doresc să le vândă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216