Business Internaţional

Facebook este implicat într-un nou scandal politic masiv în SUA din cauza conturilor false şi a manipulărilor din mediul online

Facebook este implicat într-un nou scandal politic masiv...

Autor: Paul Catargiu

11.08.2018, 13:01 128

Facebook a anunţat marţi că a descoperit o campanie de influenţare politică ce ar fi fost clădită pentru a interveni cu alegerile intersemestriale americane din noiembrie, scire New York Times. Compania a găsit şi şters 32 de pagini şi conturi false ce abordau subiecte sociale sensibile ce ar putea diviza populaţia.

Firma nu a asociat clar această campanie cu oficialii ruşi. Însă oficialii Facebook au anunţat că tehnicile şi metodele folosite de aceste conturi sunt similare cu cele folosite de grupul asociat Kremlin-ului ce s-a aflat în centrul scandalului legat de implicarea ruşilor în campania prezidenţială a lui Donald Trump din 2016, IRA (Internet Research Agency).

Facebook a anunţat că a descoperit activităţi coordonate legate de probleme precum o parte a doua a marşului rasist al extremiştilor albi de anul trecut din  Charlottesville, Virignia. Acţiuni similare au fost găsite în jurul hashtagului Abolish ICE, o campanie de stânga de pe reţelele de socializare ce are ca scop eliminarea agenţiei de imigrări a Statelor Unite.

„Momentan nu deţinem destule informaţii pentru a spune cert cine se află în spatele acestei campanii,”, a declarat Nathaniel Gleicher, şeful securităţii online a Facebook. „Însă putem spune că aceste conturi au folosit metode similare şi au intrat în contact cu grupul rus din cadrul scandalului de anul acesta.”

În ultimele săptămâni, au apărut raporturi legate de alte acţiuni similare, precum şi un raport din parte celor de la Daily Beast care declara că senatoarea democrată din Missouri, Claire McCaskill, a fost anul trecut ţinta unor atacuri ale hackerilor ruşi.

Doamna McCaskill este considerată ca fiind cea mai vulnerabilă membră democrată a Senatului, ea aflându-se în lupta pentru realegere în această toamnă.

Oficiali ai serviciilor de inteligenţă americane au anunţat că cel puţin un alt senator democrat ce se luptă pentru realegere a fost ţintuit de ruşi. Identitatea acestui senator nu a fost, însă, dezvăluită.

Oficialii Facebook, ce-şi are sediul în Sillicon Valley, California, au declarat că lucrează cu cei de la FBI şi alte agenţii de servicii secrete pentru a demasca această campanie de influenţă.

Acţiunile celor de la Facebook reprezintă o schimbare faţă de anul trecut, când americanii n-au reuşit să identifice interferenţa ruşilor în campania prezidenţială din 2016. Acestora le-a luat luni pentru a recunoaşte greşeala comisă şi pentru a confirma magnitudinea implicării rivalilor din est.

De atunci, Facebook, în frunte cu Mark Zuckerberg, s-a aflat sub presiuni constante a multor avocaţi şi judecători americani pentru alte scandaluri în care a fost implicată reţeaua de socializare, printre care şi neprotejarea datelor private ale utilizatorilor, dezinformare şi subiectivitate politică.

Săptămâna trecută, compania a pierdut peste 120 de milioane de dolari din valoarea de piaţă, deoarece doreşte să investească mai mulţi bani în securitate şi protejare.

Hogan Gidley, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a oferit o declaraţie marţi în care nu a vorbit direct în legătură cu descoperirile celor de la Facebook, însă a spus că Preşedintele Trump a declarat că: „Administraţia sa nu va tolera interferenţe din afară în cadrul proceselor electorale americane, din partea oricărui stat sau persoană ce are intenţii rele.”

Însuşi preşedintele american a declarat pe Twitter marţi dimineaţa că nu a existat nicio complicitate între campania sa şi oficialităţile ruseşti, dar a ţinut să menţioneze că acest lucru nu reprezintă o crimă.

Avocaţi ai ambelor partide politice americane au evitate orice fel de întrebare în legătura cu interferenţa şi influenţarea campaniei, însă au declarat că descoperirile celor de la Facebook confirmă fricile declanşate de implicarea IRA şi a oficialilor ruşi în campania din 2016: platformele de socializare nu pot ţine pasul cu încercările unora de a abuza cu reavoinţă reţelele lor.

Senatorul democrat din statul Virginia, Mark Warner, a lăudat Facebook pentru publicarea publică a descoperirilor, dar a ţinut să menţioneze că partidul democrat se aşteaptă la cooperarea companiei în innoirea legilor pentru a previne o nouă campanie de influenţă.

„Descoperirile expuse azi arată încă o dată ca cei de la Kremlin continuă să abuzeze şi exploateze platforme precum Facebook pentru a crea diviziuni în cadrul populaţiilor şi pentru a răspândi informaţii false.”

Reprezentanţii reţelei de socializare au declarat că paginile şi conturile şterse – opt pagini Facebook, 17 conturi false şi şapte conturi Instagram – au fost create între martie 2017 şi mai 2018, acestea fiind decoperite de abia acum două săptămâni.

Între aprilie 2017 şi iunie 2018, aceste conturi au rulat 150 de reclame diferite pe cele două platforme, reclame ce au costat 11,000 de dolari, ele fiind plătite în dolari americani şi canadieni. De asemenea, conturile au creeat peste 30 de pagini de evenimente în aceeaşi perioadă, acestea atrăgând în medie 4700 de interesaţi.

Descoperirea acestor activităţi suspicioase a fost mult mai complicată decât cea a celor de la IRA din 2016, care plăteau reclamele în ruble şi foloseau adrese IP ruseşti. Conturile noi au folosit tehnici avansate de securitate pentru a evita detectarea, precum folosirea unor reţele virtuale private sau servicii de telefonie online pentru a-şi ascunde traficul de internet, ori folosirea unor alte firme pentru a cumpăra reclamele.

Însă au existat indicii ce au asociat noile conturi cu IRA. Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că unul dintre conturile asociate organizaţiei ruseşti s-a aflat în lista de administratori a unei pagini timp de câteva minute.

Similar cu încercarea din 2016, recenta detectată campanie dorea să amplifice probleme sociale ce aveau scopul de a diviza populaţia, chiar prin organizarea unor evenimente în viaţa reală.

Printre eforturile campaniei s-a numărat şi organizarea unui contraprotest al unui marş conservator. Mai detaliat, o pagină numită „Resisters”, ce a interacţionat cu o pagină a IRA chiar anul trecut, a creat un evenimet pe data de 10 august intitulat „No Unite the Right 2 – DC” pentru a răspunde unui marş plănuit de extremiştii albi în Washington pe datele de 11 şi 12 august. Evenimentul era organizat de cei ce au pus la cale marşul din Charlottesville.

Deşi şi alte pagini au promovat evenimetul, Facebook a declarat că pagina „Resisters” a fost principalul susţinător al evenimentului, iar aceasta a folosit alte 5 pagini pentru a oferi informaţii legate de transport şi logistică. O persoană implicată a declarat că pagina a fost creată pe 24 iunie.

Evenimentul a fost şters, iar Facebook i-a anunţat pe cei 2600 de utilizatori ce doreau să participe la acest evenimet de activităţile suspicioase din spatele acestuia.

Organizatorii contraprotestului au negat sugestiile celor de la Facebook cum că pagina falsă ar fi fost în spatele organizării evenimentului în sine, ci nu doar creatoarea unei simple pagini.

Una dintre organizatoare, Chelsea Manning, fosta analistă a armatei americane ce a fost arestată şi închisă în 2010 pentru trimiterea arhivelor unor documente secrete celor de la WikiLeaks şi a cărei sentinţă a fost anulată în 2017 de către preşedintele Barack Obama, a declarat că protestul a fost unul „real şi normal.” Aceasta a numit presupunerea celor de la Facebook greşită şi menită să dezinformeze.

„Am început organizarea acestui evenimet acum câteva luni,” a declarat Manning. „Persoane din DC şi Charlottesville vorbeau despre asta din Februarie.”

Când vine vorba de Capitol Hill, casa congresului american, şi cursa pentru un loc în acesta, campania #AbolishICE a divizat simpatizanţii democraţilor şi le-a oferit republicanilor motive pentru a-i prezenta pe candidaţii partidului rival ca fiind extremeşti ce doresc deschiderea graniţelor. Problema, spre dorinţa republicanilor, ar putea ajuta apariţia unei diviziuni între liberalii democraţi şi votanţii indecişi pe care partidul vrea să-i recupereze în Washington.

După ce a fost prinsă cu garda jos de cei de la IRA în 2016, Facebook şi-a extins echipa de securitate, a angajat experţi în antiterorism şi a recrutat muncitori cu acordul de securitate al guvernului.

Compania foloseşte inteligenţa artificială şi echipe de evaluatori umani pentru a detecta pagini ce sunt generate automat şi activităţi suspicioase legate de campanii electorale.

A încercat, de asemenea, să complice procesul prin care campaniile de influenţă de stilul rusesc să folosească reclame protejate de Facebook, pentru a modifica opinia publică. Acestea vor fi obligate să se înregistreze cu o adresă de corespondenţă din SUA pentru a putea posta reclame politice. În acelaşi timp, aceste reclame trebuie să fie vizibile într-o bază de date publică.  

În ciuda eforturilor companiei, oprirea definitivă a campaniilor de acest fel este foarte dificilă. Ştiri false au apărut în luna iulie legate de alegerile din Mexic, iar Facebook s-a ocupat recent de urmărirea posibilei apariţii de informaţii false legate de alegerile naşionale din Brazilia din luna octombrie.

Alegerile intersemestriale americane reprezintă un test major pentru Facebook, ce încearcă să demonstreze că işi poate controla rolul de arbitru global al conversaţiei şi comerţului, chiar şi cu interferenţa altora.

La începutul lunii iulie, Dan Coats, directorul departamentului de inteligenţă naţională, a ţinut să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că interferenţa ruşilor în alegerile din noiembrie reprezintă în continuare un pericol.

„Luminile de avertizare au culoarea roşie din nou”, a declarat americanul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO