Business Internaţional

Facebook şterge postările care transmit informaţii eronate despre coronavirus

Facebook şterge postările care transmit informaţii...

Autor: Laura Albu

02.02.2020, 19:03 78

Facebook a anunţat că va elimina postările care generează dezinformare cu privire la coronavirus, fapt care va însemna o adevărată provocare, transmite Reuters.

Focarul de coronavirus a stârnit un val de sentimente anti-China la nivel global. Informaţiile false s-au răspândit foarte mult pe internet, promovate de teoreticieni ai conspiraţiei şi exacerbate de o lipsă a datelor din zonele apropiate de centrul oraşului Wuhan din China, unde a început focarul.

Aproape 12.000 de persoane au fost infectate în China, potrivit autorităţilor locale din domeniul sănătăţii, şi peste 130 de cazuri au fost raportate în cel puţin 25 de ţări străine şi regiuni.

Facebook a comunicat într-o postare pe blog că va elimina conţinutul despre virus „cu pretenţii false sau teorii ale conspiraţiei care au fost semnalizate de către organizaţiile mondiale de sănătate şi autorităţile locale de sănătate”, afirmând că un astfel de conţinut ar încălca interdicţia de dezinformare care conduce chiar la „vătămarea fizică”.

Această mişcare este neobişnuit de agresivă pentru cea mai mare reţea de socializare din lume.

De asemenea, decizia este în contradicţie cu cele luate de alte reţele sociale importante din SUA. YouTube, care are 2 miliarde de utilizatori lunari, Twitter şi Reddit, care au sute de milioane de utilizatori, au confirmat că nu consideră că informaţiile inexacte despre sănătate reprezintă o încălcare a politicilor lor.

TikTok, deţinută de Bytedance, şi Pinterest interzic dezinformarea şi elimină activ conţinutul fals în privinţa coronavirusui, potrivit sursei citate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO