Factorii care pot doborî economia Chinei: imobiliarele, reechilibrarea greşită şi turbulenţele politice

În ultimele trei decenii, economia chineză a avansat în medie cu10% pe an, un ritm care iese în evidenţă în special acum cândeconomia mondială este prinsă de efectele devastatoare alecutremurului din Japonia, de situaţia tensionată din OrientulMijlociu şi de criza datoriilor suverane din Europa.

China se confruntă cu trei mari probleme care îi pot aduce osoartă asemănătoare.

Creşterea artificială a pieţei imobiliare. Încele mai mari oraşe din China, preţurile au urcat cu aproximativ50% în ultimii doi ani, potrivit Dragonomics Research, o firmă deconsultanţă din Beijing.

Chinezii obişnuiţi au devenit speculatori imobiliari,imaginându-şi că preţurile nu pot merge decât în sus. Spredeosebire de americani, chinezii au puţine opţiuni de a-şi investibanii în afara sectorului imobiliar.

Marile întreprinderi de stat sunt la rândul lor marispeculatori.

La sfârşitul anului 2008, China a cerut băncilor de stat să-şimajoreze creditarea pentru a combate recesiunea. Multe din crediteau mers către întreprinderi de stat care au investit banii înimobiliare.

Guvernul chinez încearcă să desumfle bula imobiliară, însămăsurile luate ar putea fi insuficiente. Potrivit UBS Investment,Chinei îi va fi foarte dificil să evite o situaţie de criză petermen mediu, ceea ce înseamnă de obicei între 3 şi 5 ani.

Nicholas Lardy, specialist pe China, spune că o prăbuşire asectorului imobiliar ar "rade" 2,5 puncte procentuale din creştereaChinei.

Reechilibrare dezechilibrată. China s-adezvoltat rapid prin investiţii masive în autostrăzi, aeroporturi,mine, fabrici de oţel şi alte proiecte de infrastructură şiindustriale şi prin susţinerea exportatorilor prin salarii scăzuteşi o monedă subevaluată.

Însă această strategie economică ar putea fi nesustenabilă. Deşiinvestiţiile au crescut la aproape 50% din PIB, crearea de locuride muncă se situează la 1% pe an.

Între timp, exporturile chineze nu vor putea atinge probabilritmul din anii trecuţi din cauza cererii în scădere din Europa şiStatele Unite.

Liderii Chinei ştiu că trebuie să se concentreze mult mai multpe piaţa internă a ţării. Reorientarea către cererea internăreprezintă obiectivul oficial al conducerii ţării din 2007 încoace,însă guvernul nu a înregistrat progrese semnificative.

Procentul din economie reprezentat de cheltuielilecon­sumatorilor a continuat să scadă, situându-se în prezent laaproximativ 35% din PIB, aproximativ jumătate din nivelul dinStatele Unite.

Recent, liderii chinezi au declarat că vor reechilibra economia,de această dată promiţând să majoreze veniturile angajaţilor pentruca acestea să ţină măcar pasul cu rata de creştere economică. Însăaceştia au anunţat puţine strategii concrete.

Turbulenţe politice. Liderii chinezi vorbescdespre o "societate armonioasă", însă încearcă acum să acţionezeîmpotriva acti­viştilor prodemocraţie încurajaţi de de­monstraţiiledin Orientul Mijlociu, deşi au existat puţine proteste de stradă înChina.

Deşi cetăţenii chinezi sunt nemulţumiţi de abuzul de putere alautorităţilor, de­mon­straţiile sunt sporadice şi rar organizate lanivel naţional. Câteodată, chinezii privesc Beijingul drept unaliat în lupta împotriva oficialilor locali corupţi, şi nu drept oţintă a protestelor.

Însă turbulenţe de ordin politic ar putea apărea oricând.

Un dezastru nuclear de genul celui japonez ar fi o catastrofăpentru regimul din China, potrivit managing directoruluiDragonomics, Arthur Kroeber, capacitatea guvernului chinez de aface faţă unei crize fiind mult mai limitată. Această situaţie arputea declanşa proteste.

În trecut, când Beijingul a observat semne de turbulenţe,oficialii au încercat să sufoce din start protestele prin măsurieconomice.

Un motiv pentru care guvernul se concentrează asupra inflaţieisituate la 5%, dublul ratei de acum un an, este că nemulţumirealegată de nivelul ridicat al preţurilor a precedat în trecutdemonstraţii, cum a fost cazul protestelor din Piaţa Tianan­men din1989. În următorii doi ani de după proteste, rata de creştere aChinei a scăzut cu două treimi, până la o medie de doar 4%.

Japonia, economia-vedetă aanilor '80

Timp de 30 de ani până în 1980, Japonia a avut statutul deeconomie emergentă, ritmul alert de creştere economică transformândŢara Soarelui Răsare dintr-un stat cu o nevoie acută dereconstrucţie şi redefinire - ca urmare a distrugerilor de pe urmacelui de-al Doilea Război Mondial - într-un adversar redutabil alStatelor Unite pe plan economic.

Economia Japoniei a înregistrat salturi spectaculoase, de lafalimentul de după război la redresarea de pe parcursul anilor'60-'70, care a aruncat ţara într-un "bubble" economic în anii '80şi într-o criză începând cu prima parte a anilor '90, "deceniulpierdut", ce a devenit un capitol aparte al istoriei economicemondiale.

Anii de criză pot fi priviţi drept momentul intrării în etapamatură a economiei japoneze. Aceasta s-a prelungit într-o perioadăde stagnare care se manifestă şi în prezent.

Motoarele dezvoltării economice din perioada anilor '60-'80 aufost rulate la maxim cu ajutorul tehnologizării, Japonia câştigândla acest capitol un avans care ţine şi acum la distanţă SUA şiChina, primele două puteri economice ale lumii.

Ca în toate economiile emergente, sectorul imobiliar din Japoniaa explodat, astfel că investiţiile masive în infrastructură au avutdrept corolar credite neperformante, care atunci când au fostdescoperite au prăbuşit sistemul. Dacă în 1988 PIB-ul Japoniei acrescut cu 7,1%, în 1991 a avansat cu 3,3%, iar în 1993 cu numai0,1%, conform Indexmundi.

Finalul "bubble-ului" economic a fost recunoscut oficial abia în1993 şi a declanşat deflaţia. Preţurile au scăzut în 1993 cu 4,5%pe an, iar PIB-ul Japoniei s-a contractat cu 2%. Încetinirearitmului de creştere economică se menţine până astăzi.(Andreea Livădariu)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels