Farsă crudă sau echilibru perfect între viaţă profesională şi personală? Ce s-a ales de săptămâna de lucru de patru zile?

Au trecut ani întregi de când săptămâna de lucru de patru zile a fost propusă drept soluţie pentru orice, de la aglomerările în trafic la burnout. Şi atunci de ce nu am adoptat-o cu toţii?

În pofida entuziasmului legat de idee şi rapoartelor privitoare la expe­rimente de succes, săptămâna de lucru de patru zile rămâne o nişă, notează The Guardian.

„Ideea nu a dispărut, doar con­ver­saţia a devenit mai matură“, spu­ne Debbie Bailey, co-CEO al 4 Day Week Global, organismul de cerce­tare nonprofit care susţine progra­mul redus de lucru. „Discret, organi­zaţii, industrii şi guverne din întreaga lume merg în direcţia unui astfel de program“.

Unele ţări îşi schimbă deja mo­de­lele de lucru: în Islanda, săptă­mâna de lucru a fost scurtată la 36 de ore, iar în Belgia angajaţii au dreptul la o săptămână de lucru de patru zile. Când vine vorba însă de o reducere pură a zilelor lucrătoare sau orelor lu­crate, mişcarea este condusă în ma­re parte de angajatorii din sectorul privat.

Timothy Campbell, profesor la Universitatea De Montfort din Marea Britanie, are o abordare pru­dentă în privinţa rapoartelor entu­ziaste privind experimente de succes. Campbell, care a analizat peste 31 de studii academice privind experimen­tele cu săptămâna de lucru de patru zile, spune că multe din rezultatele pozitive sunt publicate de grupuri activiste sau sunt autoanunţate de companii.

Studiile-pilot legate de săptă­mâ­na de patru zile sunt de asemenea dominate de joburi de birou, ridicând semne de întrebare privitoare la fezabilitatea modelului la nivelul general al economiei. Însă Campbell spune că beneficii au fost raportate şi în cazul altor joburi, ca de exemplu dintr-un departament de poliţie din SUA şi o fabrică din Italia.

Era pe 21 aprilie 1856 când un grup de pietrari şi-a lăsat uneltele jos şi a mărşăluit prin Melbourne cerând ceva radical: o zi de lucru de opt ore. Victoria lor din acea zi a devenit un moment de referinţă în mişcarea mun­ci­torească globală, dar aveau să treacă decenii întregi până când programul s-a răspândit în economie.

Pentru susţinătorii săptămânii de lucru de patru zile, povestea este una liniştitoare, amintindu-le că refor­marea programului de lucru nu este ceva ce s-a întâmplat vreodată peste noapte.

Poate că săptămâna de lucru de patru zile rămâne un experiment, ase­meni zilei de lucru de opt ore dinaintea ei, însă întrebarea nu este dacă aceasta va deveni norma, ci cât va trece până când acest lucru se va întâmpla, susţine, John Buchanan, profesor la Universitatea din Sydney.