Business Internaţional

Fed Cup | Simona Halep a câştigat al doilea meci din semifinalele Fed Cup, în faţa Carolinei Garcia

Fed Cup | Simona Halep a câştigat al doilea meci din...

Autor: Mihaela Măncilă

21.04.2019, 17:10 76

Caroline Garcia a început hotărâtă meciul şi şi-a adjudecat primul game al partidei. Franţuzoaica a câştigat patru game-uri consecutive, dar Simona Halep a pus punct seriei reuşite de Garcia şi a câştigat primul ei game cu un re-break. Fostul lider mondial a egalat-o pe adversara sa, 4-4 la game-uri. Cele două au ajuns la tie-break, iar Caroline Garcia s-a impus. Simona Halep a suferit şi o uşoară accindentare, a alunecat pe zgură şi s-a lovit la mână, dând cu racheta de pământ de nervi. Primul set a fost adjudecat de franţuzoaică cu 7-6.

În setul secund Simona a câştigat trei game-uri la rând, însă Caroline Garcia a egalat-o, 3-3. Halep s-a impus în următoarele trei game-uri şi a câştigat setul, scor 6-3.

Setul trei a fost unul foarte disputat, care a durat nu mai puţin de 59 de minute. Caroline Garcia şi Simona Halep şi-au împărţit game-urile, până la 5-4 când Simona nu a mai lăsat-o pe franţuzoiacă şi a câştigat şi ultimul game şi a închis meciul la 6-4.

În meciul al doilea, Irina Begu îi va lua locul Mihaelei Buzărnescu în lupta cu franţuzoiacele pentru calificarea în finala Fed Cup.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO