Business Internaţional

​Financial Times: România ar trebui să evite asocierile cu „băieţii răi” ai Europei

​Financial Times: România ar trebui să evite...

Autor: Alex Ciutacu

01.10.2017, 18:00 1967

Publicaţia emblematică Financial Times analizează România printr-un material care oferă o privire de ansamblu asupra situaţiei economice şi a cadrului socio-politic. În timp ce laudă evoluţia economică a României, critică încercările clasei politice de a domoli lupta anticorupţie.

Al Doilea Război Mondial nu a ajuns la adevăratul sfârşit în România decât după revoluţia anticomunistă din anul 1989. Aceasta este concluzia lui Dennis Deletant, unul dintre cei mai mari specialişti din lume în privinţa României moderne pe care îl analizează în cartea lui lansată în 2006, „Hitlerăs Forgotten Ally” ( n. red: Aliatul uitat al lui Hitler).

Cartea îl are în prim plan pe Ion Antonescu, dictatorul militar al României de la începutul lui 1940, scrie Financial Times. Alianţa dezastruoasă de război cu Germania Nazistă a fost urmată de o eră comunistă ce a durat mai mult de 40 de ani, şi care a transformat România într-una dintre cele mai sărace societăţi din Europa de Est.

 Doar în contextul decăderii istorice poate fi apreciată ambiţia societăţii româneşti de a se alinia cu statele europene, în ciuda neajunsurilor şi a instabilităţii politice din ultimul sfert de deceniu. Îngropată într-o democraţie fragilă înainte de 1939, izolată de regimul dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu între 1965 şi 1989, România a ajuns astăzi o societate deschisă cu perspective de viitor care creşte încrezătoare în pielea Uniunii Europene. Membră NATO din 2004, România s-a alăturat UE în 2007.

În prima jumătate a anului 2017, România s-a remarcat înregistrând cea mai mare creştere economică din blocul european. Pentru a putea susţine un viitor prosper şi stabil, clasele politice ale naţiunii, antreprenorii de top şi nu în ultimul rând, societatea ca întreg ca fi nevoită să dsă nu emonstreze voinţa şi capacitatea de a face parte din următoarea etapă a dezvoltării europene. Germania şi Franţa, susţinute de alte state membre din vest, se pregătesc pentru un nou efort economic, financiar şi chiar politic pentru o integrare mai bună a statelor în zona euro.

 În acelaşi timp, guvernele vestice îşi pierd răbdarea faţă de ceea ce ei consideră a fi comportament provocator şi tendinţe nedemocratice prezentate de anumite state din centrul şi estul Europei, în special de către Ungaria şi Polonia. Pentru România, interesul naţional fundamental este să nu fie direct legate diplomatic sau economic de anumiţi „curenţi potrivnici” care s-au dovedit de multe ori în istorie capabili să manipuleze statul român, curenţi printre care se numără şi Rusia.

Două consecinţe reies din această idee: România trebuie să îşi menţină standardele democratice domestice şi puterea legii încât să nu fie în sfera de influenţă a „băieţilor răi” din jumătatea fost comunistă a Europei. În al doilea rând, România trebuie să continue consolidarea bugetului, a competitivităţii de business şi a altor sectoare de performanţă economică, până în punctul în care va reuşi să se alăture monedei unice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO