Business Internaţional

FMI: de la statutul de muribund la cel de pion principal in rezolvarea problemelor Europei

29.03.2010, 00:00 22

Decizia zonei euro de a include Fondul Monetar International(FMI) in orice plan de salvare a Greciei extinde rolul institutieicu sediul la Washington in economia mondiala si ii conferadirectorului acesteia o influenta mai mare pe plan politic, scrieThe Wall Street Journal.

In perioada de boom unii politicieni ridicau semne de intrebarecu privire la rolul pe care o institutie precum FMI il mai poatejuca in economia mondiala, aceasta fiind caracterizata drept oorganizatie "muribunda".

In ultimii doi ani insa, activitatea forului a luat amploare.Institutia a colaborat cu Uniunea Europeana (UE), oferindimprumuturi statelor membre ce au avut de infruntat probleme majorepe fondul crizei, printre care si Romania, iar acum este mai multdecat evident ca rolul FMI s-ar putea extinde si in cazulPortugaliei, Spaniei sau al altor tari din zona euro, aflate inimpas, a declarat Domenico Lombardi, de la firma BrookingsInstitution.

"Orice posibila contagiune economica a Portugaliei si Spaniei pefondul problemelor din Grecia ar trebui sa fie sub control"datorita FMI si a implicarii zonei euro, potrivit lui Lombardi.

La polul opus, marile economii emergente din Asia inca pastreazadistanta fata de FMI, in special intrucat considera ca masuriledrastice impuse de institutie in perioada crizei asiatice de lasfarsitul anilor '90, ar fi prelungit iesirea acestora dinrecesiune. Ca alternativa la FMI, natiunile asiatice continua sa-siconstruiasca rezerve si sa puna la punct acorduri valutarereciproce pentru a contracara crizele financiare.

Hotararea zonei euro de a implica FMI in situatia Greciei areprezentat o victorie personala pentru directorul executiv alinstitutiei, Dominique Strauss-Kahn, care a declarat ca si-ar puteadepunde candidatura pentru presedintia Frantei la urmatoarelealegeri din 2012.

Timp de mai multe saptamani, presedintele francez NicolasSarkozy s-a opus implicarii FMI in situatia Greciei si a acceptataceasta posibilitate abia dupa ce Germania, cea mai mare economieeuropeana, a anuntat implacabil ca vrea ca FMI sa ofere asistentafinanciara pentru Atena.

"Pentru Strauss-Kahn, aceasta este o victorie personala foarteimportanta, avand in vedere modul in care Sarkozy a rezistat inaceasta lupta", a spus Daniel Heath, cercetator in cadrulUniversitatii Georgetown. "Se pare ca Strauss-Kahn conduce un FMIcare orchestreaza solutii pentru intreaga lume", a explicatHeath.

FMI nu va interveni imediat pentru a imprumuta Grecia. Atatinstitutia din Washington, cat si natiunile din zona euro asteaptasa vada daca anuntul privind acest ajutor este suficient pentru areduce costurile de finantare ale guvernului de la Atena. Totodata,FMI va fi nevoit sa trimita o echipa de economisti pentru a evaluafinantele Greciei inainte de a pune la punct un pachet de asistentafinanciara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO