Business Internaţional

FMI: Orice derapaj al Greciei de la program ar impune suplimentarea finanţării externe

FMI: Orice derapaj al Greciei de la program ar impune suplimentarea finanţării externe

Foto: AFP

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

18.03.2012, 14:08 275

Grecia ar ajunge la ieşirea "dezordonată şi costisitoare" din zona euro în lipsa sprijinului financiar de la instituţiile financiare internaţionale, iar orice derapaj de la programul convenit cu creditorii externi ar impune suplimentarea asistenţei externe, avertizează un raport al FMI.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat joi seara un împrumut de 28 miliarde euro pentru Grecia, din care 18 miliarde euro reprezintă contribuţia creditorului de la Washington la cel de-al doilea pachet de "bailout" acordat Greciei, de 130 miliarde euro. Restul de 10 miliarde euro reprezintă suma rămasă neplătită de Fond statului elen în cadrul acordului precedent, de 110 miliarde euro, încheiat în mai 2010, care a fost anulat înainte de termen pentru a fi înlocuit de noul program.

Un raport prezentat ulterior de FMI arată că Atena nu îşi mai poate permite greşeli în implementarea reformelor economice şi măsurilor de austeritate necesare pentru a continua să-şi reducă gradul de îndatorare şi să primească finanţare externă.

FMI avertizează că orice întârziere în implementarea politicilor convenite va conduce la adâncirea recesiunii şi la înrăutăţirea profilului datoriilor ţării, transmite Reuters.

Grecia este în cel de-al cincilea an de recesiune, iar datoria publică a statului a depăşit 160% din PIB.

În plus, FMI notează că alegerile parlamentare care vor avea loc în acest an în Grecia prezintă riscuri politice semnificative.

"Materializarea acestor riscuri ar impune probabil suplimentarea asistenţei acordată de sectorul public (FMI, UE, BCE - n.r.) şi, în lipsa acesteia, ar conduce la intrarea ţării în default (incapacitate de plată). În absenţa continuării sprijinului extern şi accesului la operaţiunile de refinanţare ale BCE, ieşirea dezordonată a Greciei din zona euro ar fi inevitabilă, perspectivă care creşte riscurile la care este expus Fondul", se spune în raportul FMI.

FMI consideră că ieşirea Greciei din zona euro ar presupune costuri economice uriaşe şi riscuri de răspândire a crizei la nivelul UE, posibil în întreaga lume.

Dacă Grecia ar părăsi zona euro, deprecierea valutară şi finanţarea monetară a deficitului ar determina creşterea inflaţiei, urmată de creşterea salariilor şi a altor costuri de producţie, care ar reduce rapid orice avantaje competitive.

Fondul notează că solvabilitatea băncilor din Grecia a devenit "o problemă acută", recesiunea afectând semnificativ sectorul. Creditele neperformante au urcat la 14,7% din soldul total al împrumuturilor la finele lunii septembrie a anului trecut, în timp ce băncile greceşti au pierdut aproape 30% din baza de depozite, potrivit datelor FMI.

Estimările preliminare ale experţilor FMI în diverse scenarii de stres indică pierderi de 30-35 miliarde euro pentru sistemul bancar grecesc pe activitatea de creditare în următorii trei ani, se spune în raport.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO