• Leu / EUR4.7556
  • Leu / GBP5.5125
  • Leu / USD4.2732
Business Internaţional

FMI va reduce estimarea de creştere economică ca urmare a crizei datoriilor. Euro va supravieţui chiar dacă există riscuri tot mai mari de intrare în default

FMI va reduce estimarea de creştere economică ca urmare a crizei datoriilor. Euro va supravieţui chiar dacă există riscuri tot mai mari de intrare în default

Autor: Adrian Voicu

6 ian 2012 435

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va reduce cel mai probabil progonza de creştere economică pe fondul adâncirii crizei datoriilor, este de părere şeful Fondului Christine Lagarde, prezentă la o conferinţă în Africa de Sud.

Noile predicţii privind evoluţia economiei globale vor fi publicate de către fond la 24 sau 25 ianuarie, a spus Lagarde, citată de Bloomberg.

În septembrie, FMI a redus estimarea de creştere a economiei globale la 4% în 2012, aşteptânduse la repercusiuni "severe" dacă Europa nu va reuşi să ţină sub control criza.

Oficialul a menţionat că moneda euro este puternică şi că va supravieţui, chiar dacă există riscuri tot mai mari de default în regiune.

"Aveţi în interiorul zonei euro, nu relativ la monedă, presiuni serioase legate de datoriile suverane, ce ţin de puterea sistemului bancar şi care sunt abordate acum". "Dar moneda în sine nu va dispărea în 2012", a mai spus Lagarde.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7556
Diferență: 0,1769
Ieri: 4.7550
Azi: 4.2732
Diferență: -1,2388
Ieri: 4.2719
Azi: 5.5125
Diferență: 3,5795
Ieri: 5.5278
Azi: 4.3243
Diferență: -0,6867
Ieri: 4.3002