Business Internaţional

Fondurile de hedging pierd pariurile

22.10.2008, 15:16 21

Fondurile de hedging din intreaga lume au anuntat pierderi record pentru luna septembrie, conform Eurekahedge, pe fondul interzicerii operatiunilor short si al prelungirii termenelor de plata pentru clienti in conditiile actualei crize, scrie Bloomberg.

Indicele Eurekahedge Hedge Fund, ce urmareste evolutia a 2.431 de fonduri ce investesc la nivel global, s-a depreciat cu 4,7%, luna trecuta. Declinul reprezinta cea mai puternica scadere lunara inregistrata din 2000, anul cand s-a inceput colectarea datelor. Pentru luna septembrie, scaderea de 7,9%, anunta cel mai slab an din istoria indicelui.
"Volatilitatea a fost greu de administrat chiar si de veteranii cu experienta, in conditiile in care intr-o zi se inregistreaza pierderi apocaliptice, pentru ca a doua zi valoarea sa creasca spectaculos", spune Robert Howe, fondatorul Geomatrix ce isi are sediul la Hong Kong si manageriaza fonduri de hedging. "In timp ce multi manageri isi transforma activele in lichiditati pentru a astepta trecerea furtunii de pe piete, strategiile de investitii raman fara bani."
Fondurile de hedging au avut de suferit de pe urma maladiei ce a afectat pietele financiare odata cu prabusirea pietei ipotecare subprime din Statele Unite, anul trecut, pierzand circa 88 mld. dolari (66,4 mld. euro) sub forma de active odata cu scaderea investitiilor si cu retragerile masive comandate de investitori in septembrie.
Aceste actiuni au redus valoarea totala a industriei la aproximativ 1.800 mld. dolari (1.358,5 mld. euro), conform datelor oferite de Eurekahedge.
Sumele de banii asupra carora "vegheaza" fondurile de hedging au crescut la circa 1.900 mld. dolari (1.433 mld. euro) de la 490 mld. dolari la inceputul deceniului, conform Hedge Fund Research.
Managerii ce au investit in pietele europene au inregistrat cele mai slabe performante, urmati de cei care s-au orientat spre pietele emergente. Nu toti au inregistrat insa pierderi, continentul asiatic fiind cel care a ajutat la postarea de rezultate pozitive pentru fonduri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO