Business Internaţional

Fondurile suverane au înregistrat mai mult de o dublare a activelor din 2009

Fondurile suverane au înregistrat mai mult de o dublare...

Autor: CătăIina Apostoiu

21.04.2016, 00:00 240

Valoarea activelor administrate de fondurile suvernare a crescut de la 3.220 miliarde de dolari la 6.510 miliarde de dolari în decurs de şase ani, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Preqin, citat de La Tribune. În pofida volatilităţii pieţelor şi prăbuşirii preţurilor petrolului, fondurile suverane au înregistrat o creştere a valorii activelor în 2015. Creşterea anuală de 3% consemnată anul trecut este minimă comparativ cu avansul de 16-17% din anii precedenţi, însă aceasta a permis totuşi valorii activelor acestor fonduri să urce cu 200 miliarde de dolari anual în martie 2016, până la 6.510 miliarde de dolari. De fapt, activele fondurilor suverane au înregistrat mai mult de o dublare din anul 2009, când se situau la 3.220 miliarde de dolari. Creşterea din ultimul an a fost alimentată în special de fondurile care nu au avut legătură cu materiile prime, în timp ce fondurile care au depins de veniturile din petrol şi gaze au consemnat o scădere de 10 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO