Business Internaţional

Ford Motor vrea standarde comune pentru vehicule, în viitorul tratat comercial dintre SUA şi Europa

Ford Motor vrea standarde comune pentru vehicule, în...

Autor: Anca Dumitrescu

06.03.2013, 20:22 903

Taxele vamale aplicate vehiculelor livrate între SUA şi Uniunea Europeană şi regulile diferite referitoare la calitatea vehiculelor şi emisiile poluante generează costuri şi împiedică dezvoltarea unor modele uniforme pentru pieţele mondiale, a declarat Wolfgang Schneider, vicepreşedinte Ford în Europa. El consideră că beneficiile tratatului în discuţie ar putea să se vadă în 2020.

"Valoarea unui acord de liber schimb stă mai mult în eliminarea barierelor legislative decât în cele tarifare", a spus Schneider la salonul auto de la Geneva.

Discuţiile referitoare la acordul comercial trans-atlantic progresează, după ce preşedintele american Barack Obama a promis în februarie, în discursul privind starea naţiunii, să susţină dezvoltarea relaţiilor economice cu Europa.

Comisarul UE pentru Comerţ Kerek De Gucht a declarat în februarie că Uniunea are ca obiectiv finalizarea negocierilor cu SUA în doi ani, pentru reducerea taxelor aplicate importurilor şi a barierelor legislative şi creşterea accesului la investiţii, servicii şi achiziţii publice.

Importurile de maşini în SUA suportă o taxă de 2%, iar cele aduse în Europa 10%. În cazul vehiculelor comerciale, aceste taxe sunt de 22% în cazul celor americane şi de 10% pentru modelele europene, a arătat Schneider.

Beneficiul adus de crearea celei mai mari zone comerciale libere la nivel global va fi eliminarea cheltuielilor pentru proiectarea unor produse care să respecte standardele locale. Acordul de liber schimb va permite Ford şi altor producători auto să dezvolte vehicule cu destinaţie internaţională, ceea ce va îmbunătăţi marjele de profit şi va reduce preţurile pentru cumpărători, a mai spus Schneider.

El a adăugat că oamenii sunt aproape la fel pe ambele maluri ale Atlanticului, infrastructurile sunt extrem de asemănătoare, astfel că menţinerea unor standarde diferite pentru siguranţă şi mediu nu are rost.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO