Ford Motor a anunţat, miercuri, un parteneriat cu producătorul de roboţi bipezi Agility Robotics, în vederea proiectării unei flote de camioane autonome pentru transportul de mărfuri, care vor livra colete la locuinţele oamenilor, transmite Reuters.
Ford se orientează spre dezvoltarea unor vehicule autonome care ar putea fi preluate de companii precum Domino's Pizza, Lyft sau Target.
Robotul biped al Agility Robotics, Digit, a fost lansat de către Ford anul trecut, compania declarând că lucrează la dezvoltarea celui mai bun mod de a integra robotul în viitoarele camioane autonome.
Digit este capabil să ridice pachete care cântăresc până la 40 de kilograme, poate să urce sau să coboare scări şi să se deplaseze pe terenuri neuniforme, menţinându-şi echilibrul inclusiv în cazul unor lovituri, susţine Ford.
După ce Ford a cumpărat, în 2017, Argo AI, un start-up bazat pe conducere autonomă din Pittsburgh, compania şi-a propus să furnizeze servicii autonome pentru o gamă mai largă de parteneri, care la rândul lor ar oferi servicii clienţilor lor sub numele mărcii Ford.
Cu toate acestea, costurile de dezvoltare ale vehiculelor autonome au crescut exponenţial în ultimii ani, fapt ce a determinat dezvoltatorii de automobile să caute alianţe şi investitori externi. Recent, Ford a dezvăluit că se află în discuţii cu firma germană Wolkswagen, în vederea dezvoltării unei serii de vehicule comerciale, ulterior adăugând şi maşinile electrice şi autonome în plan, ca parte a unei alianţe menite să salveze miliarde, în materie de costuri.