• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Business Internaţional

Fostul preşedinte al Franţei Jacques Chirac, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Fostul preşedinte al Franţei Jacques Chirac, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Autor: Ioana Bojan

15 dec 2011 193

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost condamnat joi la doi ani de închisoare cu suspendare de Tribunalul corecţional din Paris, într-un dosar privind locuri de muncă fictive în cadrul municipalităţii, în perioada în care el era primar al capitalei, relatează AFP.

Chirac, în vârstă de 79 de ani, este primul fost preşedinte francez condamnat de un Tribunal corecţional.

El a fost găsit vinovat de "deturnare de fonduri publice" şi "abuz de încredere" în partea pariziană a dosarului. Fostul şef de stat a fost declarat vinovat şi de "conflict de interese", în a doua parte a dosarului, instrumentată la Nanterre, în apropiere de Paris.

În cursul audierii, Parchetul a cerut achitarea fostului preşedinte şi a celorlalţi nouă acuzaţi.

Jacques Chirac a lipsit de la citirea verdictului, la fel ca pe parcursul procesului, care s-a desfăşurat în perioada 5-23 septembrie, fiind scuzat în baza unui raport medical care menţiona tulburări neurologice severe şi ireversibile.

Fostul preşedinte va anunţa în cursul zilei de joi dacă va ataca în apel condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare, a declarat unul dintre avocaţii săi, Georges Kiejman.

Acuzat de "conflict de interese", "deturnare de fonduri publice" şi "abuz de încredere", el risca teoretic zece ani de închisoare şi o amendă de 150.000 de euro.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743