Business Internaţional

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat la un an de închisoare după ce şi-a finanţat ilegal campania prezidenţială din 2012

Sarkozy a deţinut funcţia de preşedinte între 2007 şi 2012 (Sursa foto: Profimediaimages.ro)

Sarkozy a deţinut funcţia de preşedinte între 2007 şi 2012 (Sursa foto: Profimediaimages.ro)

Autor: Eduard Ivanovici

30.09.2021, 13:14 168

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat joi la un an de închisoare pentru finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale din 2012, câştigată de François Hollande, reprezentant al Partidului Socialist (PS).

Astfel, Sarkozy (66 de ani) a devenit primul şef de stat din istoria modernă a Franţei care a primit două condamnări de închisoare.

Instanţa de judecată a spus că Sarkozy îşi poate duce ispăşi pedeapsa la domiciliu, prin intermediul unei brăţări electronice. Totodată, au fost găsiţi vinovaţi şi ceilalţi 13 inculpaţi, conform CNN.

„Nicolas Sarkozy ştia limita de cheltuieli. Era conştient că nu o poate depăşi”, a adăugat judecătorul.

Evenimentul marchează al doilea dosar penal al fostului preşedinte. În primăvară, el a obţinut o sentinţă de trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru corupţie şi trafic de influenţă. Între timp, Sarkozy a contestat verdictul din martie.

Investiţia, care a luat naştere în 2014 prin aşa-numitul „caz Bygmalion”, a scos la iveală faptul că echipa lui Sarkozy a cheltuit peste 54 de milioane de dolari în timpul campaniei prezidenţiale printr-o serie de facturi false, depăşind cu mult limita de 24 de milioane de dolari stabilită de legislaţia electorală franceză.

Sarkozy a dus o luptă îndelungată în ceea ce priveşte demararea procesului, însă recursul a fost respins spre sfârşitul lui 2018, iar procesul a fost deschis pe 20 mai 2021, după ce a fost amânat timp de două luni, în contextul în care unul dintre avocaţii acuzatului a fost spitalizat din cauza unei infecţii cu SARS-CoV-2.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO