Business Internaţional

Fostul şef al FMI, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minore

Fostul şef al FMI, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minore

Autor: Mediafax

18.11.2011, 15:24 676

Dominique Strauss-Kahn a întreţinut relaţii sexuale cu numeroase adolescente, unele având chiar vârste de 15 ani, susţine o damă de companie din Lille, citată de ziarul britanic The Sun.

Fostul director al FMI este acuzat că a participat la cel puţin 11 petreceri cu dame de companie în ultimii ani.

"Dominique Strauss-Kahn ceruse o nouă serie de partenere. În serile în care ne întâlneam, practic avea relaţii sexuale cu toate fetele", afirmă Florence, o damă de companie în vârstă de 30 de ani, pentru The Sun.

Potrivit procurorilor francezi, unele dintre fetele cu care se întâlnea DSK aveau chiar şi doar 15 ani.

Florence susţine că ea şi alte prostituate l-au însoţit pe DSK la Washington şi la alte petreceri organizate în Franţa.

Vinerea trecută, Dominique Strauss-Kahn solicita, prin intermediul avocaţilor, să fie audiat "cât mai rapid posibil" în cadrul anchetei privind serviciile unor prostituate, acuzând că este supus unui "adevărat linşaj mediatic".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO