Business Internaţional

Francezii de la Axa sunt cei mai mari asigurători din lume după prime

 Francezii de la Axa sunt cei mai mari asigurători din lume după prime

Autor: Constanta Catalina Apostoiu

25.01.2011, 23:45 117

Compania franceză de asigurări Axa, condusă de directorulexecutiv Henri de Castries, este cel mai mare asigurător din lumedupă primele nete subscrise, în timp ce Japan Post Insurance estecel mai mare asigurător după active la sfârşitul lui 2009.

Asigurătorii europeni ocupă primele poziţii în topul celor mai mariasigurători din punctul de vedere al primelor subscrise, urmaţi decei din Asia şi America de Nord. Japonia conduce în top 25 al celormai mari asigurători în funcţie de active, cu şase companii, urmatăde Statele Unite cu cinci, Marea Britanie cu patru, Franţa cu treişi Germania şi Olanda cu câte două. Canada, Italia şi Elveţia aufiecare o companie nou-intrată în top.

Statele Unite au cel mai ridicat număr de companii nou-intrate întopul 25 al asigurătorilor în funcţie de prime nete, nouă, fiindurmate de Japonia cu cinci. Dintre asigurătorii din top, Axa,Generali, Allianz şi AIG sunt prezenţi şi în România. CătălinaApostoiu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO