Business Internaţional

Francul elveţian a devenit cea mai volatilă monedă din lume, depăşind rubla

Francul elveţian a devenit cea mai volatilă monedă din...

Autor: Anca Dumitrescu

19.01.2015, 16:33 684

"Anunţul băncii centrale a Elveţiei a fost o surpriză majoră pentru piaţă. Există mulţi factori negativi în jurul rublei, dar în privinţa volatilităţii este posibil ca momentul cel mai dificil să fi fost depăşit", a declarat Piotr Matys, analist la Rabobank International în Londra.

Volatilitatea francului elveţian a atins nivelul de 261%, fiind peste cea a rublei, într-un grafic realizat de Bloomberg, după decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la cotaţia minimă de 1,2 franci/euro, care a dus la aprecierea masivă a monedei elveţiene.

Instabilitatea rublei a crescut după ce Rusia a permis în noiembrie fluctuaţia liberă a monedei, decizie care a accelerat deprecierea declanşată de prăbuşirea preţurilor petrolului şi sancţiunile occidentale impuse din cauza conflictului din Ucraina.

În 16 decembrie, volatilitatea rublei a atins 245%, în urma deciziei Băncii Rusiei de a majora dobânda de politică monetată la 17%, pentru susţinerea monedei. Rubla continuă să fie cea mai instabilă monedă de pe pieţele emergente.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO