Business Internaţional

Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ): Incertitudinea politică din Italia riscă să aducă în criză zona euro

 Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ): Incertitudinea...

Autor: Mihai Draghici

16.07.2022, 00:05 62

Incertitudinea politică din Italia intervine într-un moment nepotrivit pentru Uniunea Europeană şi are potenţialul de a aduce în criză zona euro în cazul convocării alegerilor parlamentare anticipate, comentează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

"Pieţele financiare urmăresc cu o nervozitate mare situaţia din Italia. Şi în economia reală, în rândul companiilor, există temeri privind noi riscuri. Premierul Mario Draghi şi-a anunţat demisia joi seară, după ce a constatat prin propria analiză că nu mai are susţinerea unei largi coaliţii. Preşedintele Sergio Mattarella a refuzat să accepte demisia premierului. Noua criză guvernamentală intervine pentru Italia în cel mai prost moment. Ţara încerca să îşi revină după restricţiile dure din pandemie, dar a fost lovită de efectele războiului din Ucraina şi de criza energetică. Relansarea economică iniţiată anul trecut a ajuns din nou pe un teren nesigur", constată editorialistul Christian Schubert într-un articol publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung sub titlul "Reapariţia riscurilor generate de Italia: Roma ar putea duce zona euro în criză".

În contextul inflaţiei, Banca Centrală Europeană (BCE) va majora dobânzile de referinţă şi intenţionează să oprească achiziţiile de obligaţiuni italiene şi ale altor state pentru creditele contractate pe durata pandemiei şi pe parcursul crizei datoriilor suverane. BCE va continua să acţioneze pe piaţa de obligaţiuni, dar prin alte instrumente şi în mod redus. Planul ar fi ca Italia să înveţe să se descurce singură cu finanţarea propriului buget.

"În acest context, Draghi vrea să se retragă, chiar dacă se bucură de mai mult respect decât predecesorii săi pe pieţele financiare şi în rândul companiilor. Şi, chiar dacă iniţial preşedintele i-a refuzat dorinţa de a se retrage, Italia este acum blocată şi se confruntă cu un vid al puterii. Luni, membrii Guvernului Italiei trebuie să facă o deplasare importantă în Algeria, o ţară care furnizează gaze Italiei. Draghi urmează să efectueze vizita. Dar cât de guvernabilă este Italia? Miercuri, Draghi va merge în Parlament, pentru a verifica majoritatea, la solicitarea preşedintelui Mattarella. Ce va urma este deocamdată incert. Orice stare de incertitudine este o otravă pentru economie, mai ales într-un stat ca Italia, care are nevoie de o conducere determinată", notează editorialistul.

Mario Draghi nu vrea să mai rămână prim-ministru deoarece în ultima perioadă a simţit că nu mai are susţinerea formaţiunii de stânga Mişcarea Cinci Stele (M5S). Formaţiunea are cei mai mulţi membri în Parlament şi vrea să se poziţioneze, sub conducerea fostului premier Giuseppe Conte, ca fiind apărătoarea persoanelor defavorizate şi a mediului. Totuşi, Mişcarea Cinci Stele nu stă foarte bine în sondaje acum, astfel că probabil se teme de alegeri anticipate.

Mario Draghi ar putea conduce în continuare Guvernul de coaliţie şi fără susţinerea Mişcării Cinci Stele, dar nu este clar cum va putea face acest lucru. "Guvernul este acum slăbit", atrag atenţia analiştii grupului de investiţii Morgan Stanley, care cred că în scurt timp ar putea fi depusă o moţiune de cenzură. Iar, dacă urmează alegeri anticipate, ar putea fi afectată aprobarea noului buget.

Comisia Europeană estimează că Italia va avea anul acesta o creştere economică de 2,9%, faţă de estimarea iniţială de 2,4%, pe fondul reluării activităţilor în construcţii şi în sectorul turismului. Însă, pentru anul viitor, creşterea economică ar putea fi de doar 0,9%, în scădere de la estimarea iniţială de 1,9%. Dificultăţile sunt generate de situaţia energetică, în condiţiile în care Italia este dependentă la fel ca Germania de gazul natural rusesc. Italia se va aproviziona cu gaz din Africa şi din Orientul Mijlociu, dar schimbarea reţelelor de aprovizionare este costisitoare.

Puterea de cumpărare a scăzut în Italia în contextul inflaţiei de 7,4%, iar majorările de preţuri sunt alimentate şi de secetă. Comisia Europeană avertizează că inflaţia este alimentată şi de majorările salariale decise pentru compensarea reducerii puterii de cumpărare.

Noua criză guvernamentală de la Roma a fost declanşată de un proiect privind acordarea de asistenţă persoanelor defavorizate. Mişcarea Cinci Stele consideră că măsurile sunt insuficiente, dar premierul Draghi ştie că finanţele publice ale Italiei sunt monitorizate atent întrucât ţara are cea mai mare datorie suverană din Uniunea Europeană, după Grecia. "Nu toate reformele aplicate de Mario Draghi de la începerea mandatuluui, în februarie 2021, au avut succes, dar a fost şi este considerat drept garantul stabilităţii. Mandatul său de prim-ministru ar expira la termen la începutul anului viitor. Încheierea prematură a mandatului, dacă se va produce, readuce riscurile asociate Italiei mai devreme decât s-ar dori pe ordinea de zi a Uniunii Europene", concluzionează editorialistul publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO