Printre cauzele care au determinat reducerea rating-ului se numără rigiditatea pieţei muncii şi a celei de servicii, plus nivelul scăzut al inovaţiei, care erodează treptat competitivitatea Franţei şi industria orientată spre export, a arătat Moody's într-un comunicat. Dintre principalele agenţii internaţionale de evaluare, doar Fitch mai păstrează rating-ul de top, "AAA", pentru Franţa, iar toate trei îi ataşează perspectivă negativă.
Pierderea notei maxime de la două agenţii poate fi problematic pentru Franţa, întrucât fondurile de investiţii cer în general ca activele lor cele mai bune să aibă cel puţin două astfel de calificative pentru a fi păstrate în portofoliu. În al doilea rând, costurile de finanţare ale Franţei ar putea creşte, iar guvernul de la Paris se chinuie deja să reducă deficitul bugetar, scrie Thomson Reuters.
Vestea de la Moody's nu a provocat prea multă îngrijorare
Pieţele au primit cu calm anunţul agenţiei, analiştii arătând că retrogradarea era aşteptată de mai multă vreme, iar ţara continuă să beneficieze de randamente foarte scăzute pentru obligaţiunile proprii. Anterior, publicaţia britanică The Economist descria Franţa ca fiind "bomba cu ceas a Europei", însă această idee a fost respinsă de mai mulţi analişti.
"Primim multe întrebări în legătură cu posibilitatea ca Franţa să fie următoarea problemă a Europei", a spus Michel Martinez, economist-şef la Société Générale CIB, pentru La Tribune. "Întrebările se referă la capacitatea ţării de a se reforma şi la direcţia în care se îndreaptă guvernul. Nu îmi pot imagina însă ce ar putea declanşa o criză majoră în Franţa. Ar trebui să nu ne mai gândim că aceasta este ultima şansă pentru ţară, mai avem încă suficient timp", a adăugat el. Cât despre decizia Moody's, Martinez este de părere că va avea un impact limitat asupra costurilor de împrumut ale Franţei.
Ministrul de finanţe Pierre Moscovici a declarat că pierderea rating-ului maxim va motiva guvernul socialist de la Paris să ducă la capăt reformele la care s-a angajat. "Scăderea rating-ului nu pune la îndoială fundamentele economice ale Franţei, eforturile guvernului ori bonitatea ţării noastre", a spus el. Omologul german al lui Moscovici, Wolfgang Schaueble, a catalogat anunţul ca "un avertisment uşor" şi a insistat că retrogradarea Franţei, cel mai important partener al Germaniei, nu trebuie "dramatizată excesiv", potrivit Les Echos.
Totuşi, competitivitatea redusă rămâne un risc pentru Franţa
Cu toată încrederea politicienilor şi a analiştilor, economia franceză este aproape de recesiune, după ce a crescut cu numai 0,2% în trimestrul trei al acestui an.
Preşedintele François Hollande a anunţat luna aceasta un plan pentru a îmbunătăţi competitivitatea industriei franceze, după ce FMI şi industriaşul Louis Gallois au avertizat că ţara riscă să fie depăşită de Spania sau Italia, considerate economii periferice ale zonei euro.
Principala măsură din planul administraţiei este un pachet de 20 miliarde de euro de facilităţi fiscale anuale pentru companii, echivalent cu o reducere de 6% a costurilor cu forţa de muncă. Guvernul arătase anterior că ţinteşte economii de 30 miliarde de euro la buget anul viitor, în încercarea de a-şi reduce deficitul sub 3%, şi că pregăteşte reforme pentru a permite companiilor să facă angajări sau concedieri mai uşor.