Business Internaţional

Franţa cere Parlamentului European să aprobe anularea imunităţii de care beneficiază Marine Le Pen

Franţa cere Parlamentului European să aprobe anularea...

Autor: Mircea Olteanu

14.04.2017, 10:55 89

Procuratura din Paris a anunţat vineri că judecătorii de caz au făcut această cerere, care urmează să fie transmisă Parlamentului European de Guvernul francez, relatează cotidianul The Washington Post.

Le Pen a declarat pentru Francetvinfo că este vorba de o "procedură normală" şi a catalogat acuzaţiile ca fiind nefondate.

Marine Le Pen şi alţi membri ai partidului Frontul Naţional sunt vizaţi de o ancheta privind angajarea fictivă a unor asistenţi plătiţi din fonduri ale Parlamentului European (PE).

Parlamentul European a aprobat, luna trecută, o cerere de ridicarea imunităţii europarlamentarei Marine Le Pen, în cazul unei anchete privind publicarea pe Twitter a unor execuţii comise de militanţii reţelei teroriste Stat Islamic. Această măsură, cu efect imediat, nu a vizat însă şi ancheta privind presupusele fraude comise cu fonduri ale Parlamentului European.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO