„Să n-o daţi şi voi în bară“, este mesajul actorului de comedie britanic John Oliver pentru francezi după Brexit şi după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA. Alegerile din Franţa preocupă pe toată lumea, şi pe bună dreptate.
Dacă poziţia antieuro şi anti-UE a extremistei de dreapta Marine Le Pen este de mult cunoscută, ascensiunea comunistului Jean-Luc Mélenchon zdruncină euro şi-i forţează pe investitorii din zona euro să caute adăpost. Mélenchon este un critic energic al UE. Cu doi candidaţi anti-europeni în cursă, şansele sunt mai mari ca Franţa să contribuie la ceea ce a început Marea Britanie, adică la destrămarea uniunii.
Un sondaj de opinie Ifop-Fiducial publicat marţi arată că fostul bancher de investiţii Emmanuel Macron conduce cu 23% din voturi în prima rundă a alegerilor, urmat de Marine Le Pen cu 22,5% din voturi, de conservatorul Francois Fillon, un politician al cărui avânt electoral s-a împotmolit în scandaluri, şi de Mélenchon, ambii cu 19,5%.
Mélenchon este cel mai dinamic element din acest mix electoral în continuă schimbare, notează The Guardian. Are 65 de ani, dar se ajută de tehnologia de ultimă generaţie pentru a căpăta atenţie. El capitalizează pe dispoziţia antisistem şi pe campania slabă a Partidului Socialist, din care face parte alături de preşedintele François Hollande, pentru contracandidaţii săi de acolo. Politicianul oferă o listă de dorinţe rebele ce cuprinde taxe mai mari pe averile mari, limitarea salariilor mari, creşterea cheltuielilor publice, naţionalizări şi desfacerea tratatelor UE. Lista este condimentată cu o atitudine pro-rusă şi antioccidentală.
„Cine este eroul jocului? Ha, eu sunt acela“, se laudă Mélenchon într-un clip video pe YouTube despre Fiscal Combat, un joc video încercat de milioane de alegători francezi în ultimele săptămâni. „Îi înfrunţi pe oligarhi. Este o luptă. Îi vei captura. Îi zgâlţâi, iar banii cad din buzunarele lor.“ Din clip Mélenchon dispare pentru scurt timp pentru a-i face loc managerului său de campanie care la un laptop pulverizează încă un oligarh, scrie revista The Slate. „Şi euro?“, întreabă Mélenchon când reapare în clip. „Îi poţi folosi pentru binele comun.“
Într-una din cele mai recente acţiuni de campanie, socialistul radical a ales să navigheze pe canalele din Paris pentru a se întâlni cu alegătorii săi şi a apărut simultan la mai multe evenimente din ţară ca hologramă.
Chiar şi duşmanii politici recunosc că MÈlenchon are talent. Isteţ şi cultivat, vorbeşte cu elocvenţă şi cu cu o agresivitate energizantă. Însă criticii spun că politicianul nu oferă niciun plan care să facă economia mai dinamică şi să susţină locurile de muncă prin care este finanţată Fraţa ca stat social. Atât timp cât alesul poporului poate scoate bani de la oamenii bogaţi, proiectele publice vor apărea ca prin minune, remarcă Slate. Pe cât de vagi îi sunt planurile economice, pe atât de clare îi sunt orientările de politică externă. Detestă americanii, îi admiră pe dictatori de stânga precum Hugo Chavez şi Fidel Castro, crede că dictatorul Bashar al-Assad este liderul potrivit pentru Siria (aventurierii în căutarea de gaze şi petrol ar încerca înlăturarea acestuia de la conducere) şi tot ce vede în Ucraina este ambiţia imperialistă a Vestului. Pe membrii comitetului central al Partidului Comunist din China îi admiră pentru capacitatea de a ţine sub control 1,2 miliarde de oameni.
Pe scurt, MÈlenchon este anti-american, anti-german, anti-globalizare, anti-NATO şi pro-Putin.
La fel este şi Le Pen, care a descris votul ca o alegere între „patriotismul“ ei şi „globalizarea sălbatică“ a contracandidaţilor.
„Alegerea de duminică este simplă: este o alegere între o Franţă care se înalţă din nou şi o Franţă care se scufundă“, a spus ea. Recent, a promis că dacă va deveni preşedinte va suspenda orice fel de imigraţie, inlcusiv pe cea legală.
Luni, în faţa unei mulţimi entuziasmate, a descris imigraţia în masă ca fiind „o tragedie pentru Franţa“. Din cauza imigranţilor, Le Pen nu se mai simte acasă în Franţa.
Zeci de actori, cântăreţi şi alţi artişti şi-au trecut numele într-o scrisoare publicată de Liberation în care avertizează ca „Frontul Naţional al lui Le Pen este pe punctul de a lua puterea. Cerem crearea unui zid contra acesteia, în numele libertăţii gândirii şi a creativităţii“. Aşa cum s-a spus şi în cazul lui Trump şi al Americii, mulţi artişti au zis că preferă exilul în locul traiului într-o Franţă condusă de Le Pen.
Susţinătorii Marinei Le Pen sunt adesea tineri, împinşi spre aceasta de frustrările economice şi de dezamăgirea faţă de partidele tradiţionale. Aceşti tineri nu au cunoscut retorica rasistă şi antisemită a fondatorului Partidului Naţional, Jean-Marie Le Pen. Fiica sa, Marine Le Pen, nu s-a sfiit să se ducă la Moscova pentru a-i arăta loialitate lui Vladimir Putin.
„Ştiţi ce se va întâmpla duminică?“ şi-a întrebat Macron suporterii la unul din cele mai recente mitinguri ale sale. „Vom câştiga, iar acesta va fi începutul unei noi Franţe.“ El i-a avertizat pe francezi că a-l alege pe MÈlenchon este ca şi cum s-ar duce într-o „Cubă fără soare“.
„Vom da pagina cu ultimii 20 de ani doarece generaţia noastră este pregătită pentru schimbare“, a spus el. Macron, la 39 de ani, este cel mai tânăr dintre candidaţii principali. Înainte de a se implica în politică a fost bancher de investiţii la Rothschild. Între timp, a ajuns consilier prezidenţial şi ministru al economiei în guvernul Hollande. Pentru a candida, şi-a creat partidul En Marche (În Mers). Cum atacurile asupra Germaniei sunt la modă, Macron nu se sfieşte să spuncă că surplusul comercial al acestei ţări este dăunător pentru economia UE.
Deşi şi-a menţinut poziţiile politice neclare, sunt clare instinctele sale centriste în ceea ce priveşte economia şi liberale în privinţa chestiunilor sociale. Crede în statul social şi în libera iniţiativă. Apără societatea multietnică şi a promovat dreptul partenerilor de acelaşi sex de a adopta copii.
Dacă va câştiga alegerile, Macron va face senzaţie. Niciodată până la el un lider de centru al unei mişcări politice nou înfiinţate nu s-a putut apropia de …lysÈe. Iar dacă va câştiga, viaţa nu-i va fi uşoară. Dacă nu este susţinut de un partid mare, nu va primi, probabil, sprijin în alegerile legislative din iunie. Pe de altă parte, mulţi dintre oamenii de afaceri şi patroni îl sprijină pe Macron.
Apoi mai este FranÁois Fillon, fost premier al lui Sarkozy, politician cu experienţă, dar acuzat de abuz în serviciu. Alegerea sa îi va întări puterea lui Putin şi va da publicului francez mai multe motive să creadă că scena politică este controlată de oameni corupţi care-şi pun propriul interes înaintea celui al poporului. Alegerea sa va slăbi încrederea în democraţie.
Franţa ar putea ajunge să fie condusă de un comunist, un politician imatur şi netestat al cărui partid a fost înfiinţat în urmă cu mai puţin de un an, de un conservator tradiţional anchetat pentru practici corupte sau de un lider de extremă dreapta al unui partid cu rădăcini fasciste.
Alegerile din Franţa au patru candidaţi principali şi trei scenarii de coşmar, după cum scrie Slate Magazine.
