Business Internaţional

Franţa este acuzată că nu face destul pentru a fi mai competitivă şi este pusă la zid pentru tendinţele protecţioniste

Franţa este acuzată că nu face destul pentru a fi mai competitivă şi este pusă la zid pentru tendinţele protecţioniste

Pascal Lamy, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului: Competitivitatea Franţei pe pieţele străine se află de zece ani la cota de avarie, iar acest lucru nu este mai evident decât în Europa, unde Franţa îşi pierde din cota de piaţă de zece ani. Foto: AFP

01.11.2012, 00:06 317

Franţa, a doua economie ca mărime din Uniunea Europeană, este depăşită la capitolul competitivitate nu doar de mari state producătoare precum China, ci şi de restul Eu­ropei, a afirmat Pascal Lamy, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Avertismentul, unul dintre cele mai dure şi directe date până acum de vreun oficial, vine după ce liderii din lumea franceză a afacerilor au atenţionat că Franţa nu va deveni competitivă dacă nu le sunt reduse costurile, iar oficialii UE au condamnat Parisul pentru tendinţele protecţioniste.

"Competitivitatea Franţei pe pieţele străine se află de zece ani la cota de avarie, iar acest lucru nu este mai evident decât în Europa, unde Franţa îşi pierde din cota de piaţă de zece ani. Locul unde balanţa comercială a Franţei

s-a deteriorat cel mai mult este tot Europa, ceea ce înseamnă că, deşi aud din când în când contrariul, problema lor cea mai mare nu este China", a spus Lamy, citat de CNBC.

El apreciază că Franţa îşi poate îmbunătăţi pe termen scurt competitivitatea reducând povara fiscală care apasă pe afaceri pentru a le da acestora spaţiu de manevră.

Acelaşi lucru i-au cerut preşedintelui socialist François Hollande printr-o campanie de presă şi liderii din lumea afacerilor, care vor ca guvernul să reducă cu 30 de miliarde de euro costurile salariale plătite de angajatori.

Ca răspus, Hol­lande a anunţat că va prezenta măsuri pen­tru sti­mularea compe­titivităţii pe 6 noiembrie. Până acum, însă, preşedintele a detaliat planuri prin care mai degrabă se pune o povară fiscală şi mai mare pe companiile mari. Măsurile vi­zează reducerea deficitului în bugetul pentru anul viitor.

Un exemplu de deficienţă în compe­titi­vitate îl dă Renault, al doilea mare pro­ducător auto din Franţa, deţinut în proporţie de 15% de guvern.

"Construirea aceluiaşi Clio IV mai degrabă în Franţa şi nu în uzina noastră din Turcia costă cu 1.300 de euro mai mult, în parte din cauza costurilor cu forţa de muncă. În cadrul Renault, fabricile franceze sunt cele mai slabe. Nu este o problemă doar de costuri, ci şi de flexibilitate", a spus directorul de operaţiuni al Renault Carlos Tavares.

Pentru a câştiga popularitate din partea sindicatelor, Hollande a promis că vor fi construite mai multe maşini în Franţa. "Cred că preşedintele francez şi guvernul sunt conştienţi că ţara poate fi modernizată doar prin reforme profunde. Dar reformele întâmpină rezistenţă în economie deoarece majoritatea francezilor cred că ţara lor este un loc foarte vesel, înconjurat de o lume rea", a mai spus Lamy.

Toată Europa este naivă

Dar naivitatea nu se rezumă doar la poporul francez, ci pare un "defect" al întregii Europe. Astfel, potrivit francezului Michel Barnier, comisarului european pentru piaţa internă, întreaga Europă a fost şi este naivă în ceea ce priveşte acordurile comerciale încheiate cu ţări precum China, scrie Europolitics.

"Da, Europa este naivă şi da, Europa joacă jocul ideologiei ultraliberale. În aceste vânturi puternice ale ultraliberalismului am crezut că putem deschide orice uşă sau fereastră fără să ne aşteptăm ca şi ceilalţi să facă acelaşi lucru", a spus Barnier.

Însă el a respins protecţionismul ca soluţie. "dacă ne baricadăm în interiorul graniţelor noastre naţionale, ne condamnăm singuri. Nici nu se pune problema închiderii pieţelor noastre sau să ne orientăm doar spre interior. În Franţa sunt milioane de locuri de muncă ce depind de exporturi. Ideea este să-i facem pe alţii să-şi deschidă porţile", a mai spus oficialul.

Recent, comisarul european pentru co­merţ Karel De Gucht a condamnat protec­ţionismul ministrului francez pentru revenirea industriei Arnaud Montebourg. Acesta, în încercarea de a promova produsele "Made in France", a criticat Organizaţia Mondială a Comerţului pentru că nu a reuşit să apere mai bine afacerile europene şi pe cele franceze.

Tot în acest context, Franţa a cerut UE să monitorizeze mai bine importurile coreene de maşini, acuzând că producătorii asiatici recurg la politici de dumping pentru a depăşi concurenţa europeană. Cererea a fost refuzată de Comisia Europeană.

"Domnul Montebourg pare să fie împo­triva globalizării. El este un protecţionist, dar aceasta este alegerea lui. Argumentele lui nu sunt valide. Franţa nu poate fi singurul jucător care face cărţile comerţului mondial", a spus De Gucht, citat de Le Figaro.

El a atras atenţia că Franţa deţine, probabil, cele mai multe com­panii industriale din primele 500 cele mai mari ale lumii, iar companiile franceze au mai mult succes în străinătate decât pe piaţa internă.

Comisarul a subliniat, la rândul lui, că Franţa nu poate avea o industrie competitivă dacă nu rezolvă problema costurilor mari cu forţa de muncă şi a programului de lucru foarte scurt, de 35 de ore pe săptămână.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO