Business Internaţional

Franţa îşi primeşte fiul rătăcitor: Dominique Strauss-Kahn a sosit la Paris, alături de soţia sa

 Franţa îşi primeşte fiul rătăcitor: Dominique Strauss-Kahn a sosit la Paris, alături de soţia sa

Autor: Ioana Bojan

04.09.2011, 11:54 292

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional Dominique Strauss-Kahn şi soţia sa Anne Sinclair au sosit duminică dimineaţă în Franţa, la bordul unei curse Air France care decolase din New York, relatează AFP.

Un avion al companiei Air France care venea de la New York şi îl transporta pe Dominique Strauss-Kahn a aterizat duminică, în jurul orei 7.05 (8.05, ora României), pe aeroportul parizian Roissy-Charles de Gaulle, a anunţat anterior o sursă aeroportuară, citată de AFP.

Strauss-Kahn s-a îmbarcat sâmbătă seara, la New York, la bordul cursei AF017 cu destinaţia Paris-Charles-de-Gaulle, care a aterizat la ora 0.07 (8.05, ora României), a declarat pentru AFP această sursă.

Numeroşi poliţişti şi jurnalişti sunt prezenţi în terminalul 2E de la aeroportul Roissy.

Sâmbătă, apropiaţi ai fostului director al Fondului Monetar Internaţional au declarat că acesta a cumpărat un bilet de avion pentru un alt zbor al companiei Air France, care urma să aterizeze la Paris duminică la ora 8.35 (9.35, ora României).

Justiţia americană a anunţat la 23 august că abandonează procedura penală împotriva lui Dominique Strauss-Kahn, acuzat de viol de o cameristă de la un hotel din New York.

La 14 mai, el fusese arestat pe aeroportul JFK din New York, după ce a fost denunţat de camerista Nafissatou Diallo, originară din Guineea, care îl acuza că a violat-o la hotelul Sofitel din Manhattan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO