Business Internaţional

Franţa şi Germania vor ca ţările din zona euro să fie mai disciplinate fiscal înainte să intre în discuţie euroobligaţiunile

Franţa şi Germania vor ca ţările din zona euro să fie mai disciplinate fiscal înainte să intre în discuţie euroobligaţiunile

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Nu putem rezolva problemele dintr-un singur foc. Ceea ce propunem ne va permite să recâştigăm, pas cu pas, încredrea. Ne vom recăpăta încrederea pierdută. De aceea intrăm într-o fază cu o cooperare în zona euro de o calitate mai bună. Este evident că pentru a funcţiona avem nevoie de o convergenţă mai puternică la nivelul finanţelor şi politicii economice, iar Germania şi Franţa conduc acest efort. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei: Avem exact aceeaşi poziţie referitor la obligaţiunile euro. Ni le putem imagina funcţionând într-o zi, dar la sfârşitul procesului de integrare europeană, nu la începutul acestuia. Miniştrii de finanţe din Germania şi Franţa vor prezenta o propunere comună la nivelul UE în septembrie pentru o taxă pe tranzacţiile financiare. Aceasta este o prioritate pentru noi.

Autor: Bogdan Cojocaru

18.08.2011, 00:05 518

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, politicieni cu un "cazier" stufos de soluţii de ultim moment găsite în vremuri de criză, au spus că încredrea investitorilor în zona euro va fi readusă printr-un mix de măsuri care să îmbunătăţească coordonarea econo­mică şi o disciplină bugetară mai strictă, scrie The Wall Street Journal.

"Nu putem rezolva pro­ble­mele dintr-un singur foc. Ceea ce propunem ne va permite să recâştigăm, pas cu pas, încredrea", a declarat Merkel după întâl­nirea cu Sarkozy.

Pentru îmbunătăţirea guvernanţei trans­frontaliere şi o integrare mai strânsă în cadrul uniunii monetare, Merkel şi pre­şedintele francez au stabilit că vor propune crearea unui "veritabil guvern al zonei euro", format din şefii de state şi de gu­verne din toate ţările zonei euro. Aceştia se vor întâlni de cel puţin două ori pe an, iar guvernul va fi condus, pentru început, de preşedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy. Şeful guvernului, care va fi ales, va avea un mandat de doi ani şi jumă­ta­te. Crearea unei structuri de guvernanţă economică are menirea de a răspunde criticilor care spun că răspunsul Europei la criză a fost încetinit de lipsa de comunicare dintre miniştrii de finanţe şi Consiliul European, potrivit The Telegraph. Merkel şi Sarkozy nu au dat însă detalii despre puterile pe care le va avea noua structură europeană.

Cei doi lideri au declarat, de asemenea, că vor propune ca statele din zona euro să includă în constituţii prevederi care limitează deficitul bugetar, pentru a se asigura astfel că membrii uniunii monetare au bugete echili­brate.

Merkel şi Sarkozy vor ca acest proces să fie complet până în vara anului 2012.

"Este evident că pentru a funcţiona avem nevoie de o convergenţă mai puternică în finanţe şi politică economică, iar Germania şi Franţa conduc acest efort", a declarat Merkel.

Planul se va lovi însă cu siguranţă de rezis­tenţa unor politicieni în multe ţări şi este pri­vit cu neîncredere de investitori deoarece cei doi nu au spus clar dacă vor fi instituite me­ca­nisme automate de penalizare a guvernelor care nu-şi respectă obligaţiile, spun analiştii.

Totodată, Merkel şi Sarkozy vor propune în septembrie partenerilor europeni intro­du­ce­rea unei taxe pe tranzacţiile financiare la ni­velul Uniunii Europene.

"Aceasta este o prioritate pentru noi", a spus Sarkozy.

Cei doi lideri s-au angajat, de asemenea, să pregătească bugete anuale pentru Franţa şi Ger­mania pe baza unor perspective econo­mi­ce armonizate, să stabilească o bază fiscală co­mună şi impozite comune pentru sectorul corporate până în 2013, potrivit Financial Times.

În prezent, impozitul pe profit ajunge în Franţa la 34,4%, iar în Germania la 29,8%, conform datelor Eurostat.

Liderii Germaniei şi Franţei au respins ideea emiterii în comun de obligaţiuni de către ţările din zona euro, măsură considerată de mulţi analişti ca singurul mod în care se poate asigura finanţare la costuri accesibile pentru statele care se luptă cu datorii mari.

"Avem exact aceeaşi poziţie referitor la obli­gaţiunile comune. Ni le putem imagina func­ţionând într-o zi, dar la sfârşitul pro­cesului de integrare europeană, nu la înce­putul acestuia", a spus Sarkozy.

Merkel şi preşedintele francez au declarat, de asemenea, că nu vor să majoreze mărimea fondului de salvare al zonei euro, în prezent de 440 de miliarde de euro, care ar putea fi nevoit să preia de la BCE un program masiv de cumpărare de obligaţiuni italiene şi spaniole de pe pieţe pentru forţarea reducerii randa­mentelor acestora.

Sarkozy a descris resursele actuale ale fon­dului ca "o sumă considerabil" şi "suficientă". Propunerile franco-germane vor fi incluse într-o scrisoare care va fi trimisă lui Van Rompuy, care, la rândul lui, se va consulta cu alţi membri ai zonei euro.

Ce au vrut pieţele şi nu au acceptat cei doi

  • Creşterea puterii de creditare a fondului de salvare al zonei euro (EFSF) de la 440 mld. euro în prezent pentru a putea acoperi eventualele bailout-uri ale unor economii mari precum Italia şi Spania.

  • Emiterea de obligaţiuni comune de către statele zonei euro pentru a facilita accesul la finanţare de pe pieţe pentru ţările cu probleme financiare.

Ce au stability Merkel şi Sarkozy

  • Crearea unui guvern economic alcătuit din şefii de state şi de guverne din zona euro.

  • Guvernul european se va reuni de cel puţin două ori pe an şi va fi condus iniţial de actualul preşedinte al Uniunii Europene Herman Van Rompuy.

  • Includerea în constituţiile membrilor zonei euro a unor prevederi care să oblige la bugete echilibrate.

  • Introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare la nivelul Uniunii Europene.

  • Coordonarea impozitelor pentru sectorul corporate din Franţa şi Germania.

  • Pregătirea bugetelor anuale pentru Franţa şi Germania pe baza unor perspective economice armonizate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO